"...ceva cu plus"

Se apropie sărbătorile, nu, nu voi face urări și lucruri de genul pe aici, trebuie să păstrez status quo-ul nu ? Care o fi acel s.q nu știu, nu sunt foarte singur, dacă stau să mă gândesc un pic, blogul a pornit din simplul motiv că aveam nevoie de un loc unde să îmi golesc gândurile din cand în cand; am analizat un pic situația la momentul respectiv și am tras concluzia că a scrie un jurnal, în sensul de a-l scrie pe hârtie cu un stilou, cerneală, mâini și degete în dansul acela caracteristic, nu ar fi cea mai bună idee.

Cumva mi-am adus aminte de bunicul meu care în fiecare zi avea obiceiul să-și noteze tot felul de detalii în carnețelele sale (erau foarte mici și erau făcute din foi A4 taiate în bucățele mici și legate manual. Era un adevarat ritual când le făcea), problema este că avea foarte multe, plus erau oarecum pline de însemnari triviale (ce a cumparat, câte pachete a fumat etc. - bine îmi dau seama că pt. el nu erau triviale, era doar ceva care să-i ocupe timpul și să-i ofere o oarecare structură)... iar după ce a murit marea majoritate s-au pierdut.

La momentul respectiv apăruse de ceva timp blogger, nu mai țin minte cum am dat de el, hmm, oricum, m-am gândit: hei ! și asa sunt de multe ori introvertit (nu-mi place cuvântul, sună foarte 'clinic' - de fapt acolo l-am și auzit prim dată - nu, n-am fost la nebuni - știu că v-ați gândit la asta) poate n-ar fi o idee rea și un exercițiu interesant să pun online o mică parte din gândurile mele condesate și amestecate într-un loc public. Partea principală nu era faptul că cineva mă va citi și apoi nu știu ce mare lucru extraordinar s-ar întampla ci ideea de vulnerabilitate în sine, de deschidere, tot ce scriu, tehnic vorbind poate fi citit și interpretat de oricine. Aici lucrurile devin interesante plus faptul de a scrie din când în când ceea ce gandești are un efect catharhic, mai ales pentru cineva care patrece mult prea mult timp în propria minte.

Dacă citesc acum primele posturi mă apuca râsul de cât de stupide erau (nu că cele mai recente ar fi opere de artă) dar se pare că în timp, blogul meu întunecat a mai prins un rol și anume acela de a grada felul cum am evoluat sau involuat (în unele cazuri), de-a lungul anilor. Partea frumoasă este că unele posturi pot fi interpretate în orice fel de cititorul extern (sau cel putin așa cred și asta am vrut sa fac) dar pentru mine, fiecare în parte se decodează într-o stare de spirit al unui un anumit moment. Dacă le iau la rând, îmi dau seama cum am trecut prin diverse stări de spirit sau cum de unii demoni încă nu am scăpat nici astăzi sau poate am invățat să trăiesc cu ei.

Cu toții ne dăm seama din când în când dacă am crescut sau nu (când este 'nu' atunci cam greu sau chiar deloc, probabil este ceva în stilul "Subconștientul: Au trecut 10 ani și repetă aceleași prostii de atunci. Cred că mai bine nu-i zic, măcar pare fericit.") Oricum nu o să scriu un post acum, despre "cât de mult am crescut în ultimii ani și cât de bine mă simt și bla bla" sau invers. În final este important să avem un echilibru, recunosc, nu-l am dar il caut.

Ce au în comun unele posturi ? Cred că este o idee care trece prin foarte multe și anume conceptul că uneori pentru a ajunge la ceva pozitiv trebuie să facem față și la întuneric, multe dintre ele se termina în lumina deși încep în întuneric.

"poate va continua..."