"...trei minute şi trei secunde"

Oare ce mai reprezintă în clipa imediată, trei minute şi trei secunde ? Valori pierdute în vârtejul modernităţii sau modernitatea pierdută în apusul unei secunde ? Avem impresia ca ne-am ragăsit, dar de fapt suntem mai pierduţi ca niciodată, pierduţi; poate de fapt aceasta este adevărata natură umană, lăsând la o parte facticitatea ce ne defineşte rădăcinile pe care le putem tăia oricand cu o voluptate nemaintâlnită; a fi pierdut în tine însuţi, în derivă în propria conştiinţă, o derivă a sufletului spre mări de mult apuse, oare aceasta este în final natura noastră ?

Totuşi daca nu ? Dacă ne-am regăsit cu mult timp în urmă, suntem Noi, dar ce însemnăm Noi în trei minute şi trei secunde ? Cum ne putem defini pentru a fi un continuu de date în tot acest timp, ne pierdem şi în trei secunde, iar apoi în trei minute ? În trei minute ne pierdem şi ne regăsim de câte ori avem impulsul de a o face. Suntem pierduţi în propria regăsire, fără scăpare, alunecam încet şi nesigur spre marginile agitate de coastă a propriilor limite; le ajungem, le atingem, din trei în trei le depăşim sau ne lasam depăşiţi de ele, alegerea ne aparţine.

Timpul nu trăieşte într-un sărut, nu există la marginea unei prăpastii, dar revine la viaţă când încetăm a mai rătăci, atunci El există şi ne apasă, precum cele trei secunde apasă peste cele trei minute deja trecute...

"apasă Timpul..."