"...pentru că este trecut de miezul nopții"

În timpuri de mult apuse, scriam doar după lăsarea miezului de noapte, timpuri, apuse, trecute, mistuite de Timp însăși. Melancolie ? Acest dulce cvasi-sentiment parcă rupt din fâșia unui demon, ne face să ne pierdem gândurile, să le lăsam, dar sigur, să se scurgă în apa dulce a Trecutului.

Ce s-a schimbat ? Unde anume s-a schimbat, căutarea nu s-a pierdut iar cel pierdut nu s-a găsit. Pe stâncile abrupte ale ideilor optuze am construit un sistem blocat de la bun început; și asta îi zgârie pe zei, îi zgârie precum infinitatea zgârie mintea celuia ce încearcă spre a o cuprinde, un absurd în Absurd.

Înainte de toate trebuie să răspundem la marea întrebare și anume, de ce trebuie să raspundem la marea întrebare ? Să credem într-o hermenautică a întrebărilor, un plin al golului...

"cioranian..."