"...din obscuritate"

Iarasi inca un post dedicat Timpului. Omul masura tutoror lucrurilor ? Mergand pe ideea aceasta, omul masura timpului ? Fara noi oare timpul are vreun sens ? In absenta mea completa, are oare timpul vreun sens ? Da, este relativ, se contracta si se dilata la fel de usor precum gandurile si ideile se transforma din nimic in ceva si din ceva in nimic, la fel si el, uneori este totul, alteori este nimic; o simpla farama de neant care se agata de gandurile mele...


De ce trebuie sa punem la timpul viitor, toate visurile, toate idealurile sperand ca intr-o buna zi le vom atinge sau se vor implini ? Are oare asta vreun sens ? Iluzia ultima poate ? Si cand ele se implinesc, ne punem iarasi altele si tot asa la pana la fines finitium... Scopul ? Sensul ? Ne apartine complet, face parte integranta din noi si numai noi putem sa-l transfiguram in orice altceva precum ne cere impulsul vietii, astfel destinul ne apartine.


"Prin ce minune se încinge eul în racorile spatiului? Si cum se reazema atîta suflet pe-un timp ca oricare altul? Ti-ai ridicat marginirea la tot si semnele totului te-mpodobesc cu greul lor. Capat nu mai ai, într-o lume ce nu-i un capatîi." E.Cioran

"...in obscur"