"...toamna ideilor"

Totul este gri, nuantele de gri au revenit, ma cauta iarasi, am fost invadat de ele intr-un moment de nesiguranta, acum totul este atat de gri incat pana si ideile mele incep sa-si arate substraturile inchise, poate incep sa se stinga incetul cu incetul, a venit toamna ideilor ?

Totusi, cred in reincarnarea ideilor, prabusirea lor intr-o cenusa galbuie care sa-mi ninga cele mai ascunse colturi ale mintii... : este doar un pretext, un foc mistuitor se lasa asteptat, imi trebuie doar o scanteie...

Si, precum pasarea Phoenix care dupa cei o mie de ani isi contruieste propriul infern fatal, ca apoi sa renasca din propriile cenusi spre a se inmormanta si continua apoi, ciclul arhaic... la fel si ideile, uneori trebuie sa arda pana la ultima ca apoi sa renasca din propriile ramasite spre a popula iarasi cerul gri al ratiunii...

Poate Descartes avea dreptate.... pentru a atinge claritatea, trebuie ai puterea sa poti afirma ca fiecare idee monolitica care-ti strapunge gandurile poate fi, de fapt, un zid care nu te lasa sa vezi rasaritul ideilor de dupa... Atata timp cat poti sa negi orice preconceptie, orice idee careia nu ai destule evidente spre a fi sigur de ea, poti oricand sa ii dai foc, si sa te uiti cum se arde, cum se transforma in cenusa;

Astfel, toate monoliturile se prabusesc, totul se clarifica, putin cate putin, ai mai spart o bula, ai mai distrus un templu inchinat unor idei politeiste; apoi tot de ce mai ai nevoie este, de o scanteie...

"Eudamonia asteapta scanteia..."