"...un scrib al unei nopti"

Nu stiu de ce nu am putut sa dorm in seara asta, oare de la redcup-ul baut sau cele trei pahare de pepsi twist, sau de ce nu combinatia celor doua si a caldurii insuportabile, deloc de bun augur unui somn decent. Cum nu sunt fan al lucrurilor mediocre, da inclusiv somnul, nu prea am dormit deloc, este 5.15 acum, tata probabil se pregateste sa plece la servici, soarele la randul lui deasemenea... vazduhul asteapta cu nerabdare sa fie luminat, iar ochii mei, un pic obositi, cauta orice sursa de lumina naturala... 

Am ridicat jaluzelele, ca toata lumina galbuie sa-mi scalde, in curand ochii cu ale sale raze desprinse dintr-o zeitate care se stinge incetul cu incetul; pacat ca nu voi fi prin preajma cand se va transforma in propriul antipod, lasand o intreaga galaxie in negura unei scobituri de vulturi ai universului.

Ce-am facut toata noaptea ? Buna intrebare, as putea zice ca am visat, am invatat, am reflectat asupra trecutului, m-am gandit la cineva drag... Ce sens ar avea, sa te gandesti la timpul prezent la trecut ? Sa analizezi ce ? Poate, ce-ai fi putut schimba ? Nu... 

Este 5.30, am stins, in cele din urma, lumina alba a infernului care-mi decora camera, deja albastrul cenusiu a inceput sa-si faca prezenta prin ferestre. Unicul astru care-mi stapaneste mediul vizual..este, momentan, monitorul de un alb galbui, obositor, rece si inexpresiv. 

Toata noaptea am ascultat muzica, la un volum aproape de silentium, incat sa nu trezesc pe cineva de pe aproape...dar suficient de tare incat sa inteleg versurile. Partea interesanta, este ca desi volumul este infirm in comparatie cu cel la care ascult in mod normal muzica in timpul zilei, versurile sunt mult mai usor de inteles, sunt perfect clare... probabil, lipsa a tuturor factorilor externi care sa-mi tulbure continuitea gandurilor face acest lucru posibil. 

Afara, cerul arata ca si cum inceputul unei furtuni redutabile ar fi gata sa inceapa in orice secunda... "The nearest way to glory is to strive to be what you wish to be thought to 

be. " Socrate, m-a pus putin pe ganduri, nu cred ca am inteles-o inca complet, insa se clarifica incet cu incetul. 

Oh da... ce merge mai bine decat "Dust in the Wind" interpretata de Kansas & The London Symphony Orchestra, la 6 fara 20 ? Probabil una dintre cele triste melodii scrise vreodata, dar ramane printre preferatele mele; nu, nu sunt trist, poate chiar contrariul... Sistemul de iluzii... iluzia absoluta... 

Deschis geamul, racoarea a patruns odata cu lumina, deja simt cum ma apuca somnul... sunetele de afara se amplifica, totul se trezeste... eu adorm iar spre culmile insetate de verdeata, nepasarea este doar un fir de iarba...

"a adormit... in penumbra unei noi zile..."