"...si totusi suntem tot aici"

Strabatem negurile timpului ca si cum nu ar mai exista nimic dupa, taiem crucile si ne pierdem incet in spiritualitatea neantului... si totusi suntem tot aici, putin mai in dreapta sau mai in stanga. Absurdul inerent ne umple venele de vitalitate si praf; incercam sa cladim imperii pe nisip si praf doar pentru ca marea sa ne topeasca visele intr-o clipita, dar nu-i nimic, vom incerca iarasi, ne vom arunca inca o data, vom da foc cu o fervoare demna de nebunie pura a tot ceea ce ne sta in cale si sub noi, astfel vom strabate Totul pentru Nimic.

In revers cautam aversul dar tot ce gasim in aceasta dualitate preasfintita de mainile necredinciosilor este doar clipa urmatoare, cea prezenta nu o putem prinde, traim tot timpul in viitor, prezentul are doar valoarea unei clipe... pe care nu o realizam, o pierdem in viitor si o regretam in trecut.

Totusi, sa nu ne pierdem... mai intai trebuie sa ne pierdem pentru a ne regasi. Deci, trebuie sa ne pierdem ! sa scapam de propriul Eu, de Noi, de Ei, de El, de Ea, pentru a (re)crea aversul unui gand de toamna.

Avem nevoie de o apologie a Eului: o avem: se numeste Clipa Prezentului.

"...ca o apologie a Absurdului"

Art from: conclaveobscurum.ru