"...the fine art of introspection"

Oare cat de difuz este hotarul intre a exagera cu mult prin introspectie si nefolosirea acesteia decat la nivel superficial si complet inutil ? Dap, depinde de persoana iar toate argumentele clasice: "daca esti o persoana deschisa atunci nu prea pierzi timpul introspectand iar vice versa daca esti genul care nu prea iti place sa comunici atunci vei introspecta cea mai mare parte a timpului si etc.", nu prea au sens (suprasimplificari), dar nu asta vreau sa "analizez", ci utilitatea unei astfel de activitati, de autoreglare, de autocunoastere, un discurs cu sinele intre, aparent, doua persoane si totusi in final doar una.

Problema principala este validitatea unor astfel de "discursuri", din moment ce acestea sunt sau pot avea o nuanta de neadavar, utilitatea introspectiei este pusa serios sub semnul intrebarii. Mai mult, intrebarea se transforma in "la ce magnitudini de opinii, alegeri gresite ne poate aduce gandirea bazata prin introspectii repetate ?"

Metoda a fost folosita atat in cazuri stiintifice (in psihologie) cat si pentru dezvoltarea de teorii sau ipoteze dar se pare ca a fost si puternic criticata ca fiind sursa unor concluzii iluzorii. Mai exact, s-a demonstrat experimental faptul ca utilizarea introspectiei duce la erori in cazuri ce tin de perceptia inclinatiilor legate de diferite probleme (de ce imi place A si nu B), nivelul de conformitate relativ la cei din jur (ceilalti sunt sunt niste zombie ai unui regim consumatorist iar eu nu) si de control (faptul ca avem impresia ca am influentat anumite evenimente doar prin propria gandire - aici chiar nu mai era nevoie de experimente).

La un anumit nivel, aceste critici au fost integrate intr-o "noua" teorie a mintii si anume cea a proceselor inconstiente adaptive. In sintesis, inconstientul adaptiv influenteaza luarea deciziilor si a discenamantului intr-un mod ce nu este accesibil constientizarii introspective; adaptiv vine de la ideea ca evolutia a avut grija ca procesele inconstientului au fost adjustate in asa fel incat sa raspunda si sa evalueze rapid sabloanele din mediu. Cu diferenta fata de subconstientul lui Freud, ca acesta cuprinde si procese de nivel inalt (cum ar fi setarea unor obiective).

Desi aceasta teorie mi se pare cel putin caustica, in sensul ca la un anumit nivel ne putem lua adio de la conceptul pur de liber arbitru, experimentele realizate arata totusi o nuanta interesanta a introspectiei si anume faptul ca ne putem baza prea mult pe ea si cum ratiunea alterneaza cu starile emotionale, putem creea o teorie complet falsa provenind dintr-o simpla "scanteie".

Intr-un pseudo-final: introspectia poate fi utila doar cand este utilizata in mod logic iar cea mai mare parte din argumente ii sunt exterioare si nu sunt create pe moment. Probabil de aceea este utila cu adevarat in dezvoltarea de teorii sau ipoteze cu tenta stiintifica. Pentru probleme legate de Eu, trebuie sa avem intotdeauna in vedere ca privim totul dintr-o perspectiva subiectiva si cea mai mica deviatie poate conduce concluzii eronate... la iluzii, de superioritate, de justificare a unor actiuni, asupra propriei persoana etc.

"the gross art of deception..."