Thursday, December 24, 2009
Monday, December 07, 2009
"...la marginea unei renuntari"
Uneori ajungem in preajma unor momente ce au o singura calitate imanenta, si anume aceea a renuntarii, a transcenderii experientelor printr-o renuntare completa scaldata intr-un haos astructural lipsit de orice substanta.
Aparent am traversat iarasi un Rubicon, insa de data aceasta tot ce am gasit pe cealalta parte este un pustiu scheletic, infierat de tot ce am lasat in spate, ce de fapt nu am lasat; toate semi-ideile pierdute intr-o ingnoranta morbita acum s-au trezit din mormantul numit a mea constiinta.
Inca mai exista un orizont, cu timpul devine din ce in ce mai slab conturat, se pare ca va trebui sa ma indrept spre el cat inca il mai pot distinge de negura din jur sau daca nu, in mod sigur furtuna va aprinde cerul dar va si tranforma in cenusa totul... sa astept furtuna sau sa continui prin negura.
Totusi, marginea unei renuntari este ca mersul pe marginea unei prapastii, ai doua alegeri, te poti arunca sau poti merge inainte, stii ca nu vrei sa faci asta ca vrei sa mergi inainte, dar tot simti frica, ceea ce te opreste sa nu plonjezi in negura este ceea ce te opreste nici sa renunti...
Si astfel pasesc, un pas dupa altul, pe o carare din marginea unei renuntari, sfarsitul este undeva la un mic infinit distanta, slab definit in departare, renuntarea este tot timpul la un pas in celalalta directie dar ceva inca nu ma lasa sa-l fac si ma face sa continui inainte.
"la marginea unei prapastii..."
Uneori ajungem in preajma unor momente ce au o singura calitate imanenta, si anume aceea a renuntarii, a transcenderii experientelor printr-o renuntare completa scaldata intr-un haos astructural lipsit de orice substanta.
Aparent am traversat iarasi un Rubicon, insa de data aceasta tot ce am gasit pe cealalta parte este un pustiu scheletic, infierat de tot ce am lasat in spate, ce de fapt nu am lasat; toate semi-ideile pierdute intr-o ingnoranta morbita acum s-au trezit din mormantul numit a mea constiinta.
Inca mai exista un orizont, cu timpul devine din ce in ce mai slab conturat, se pare ca va trebui sa ma indrept spre el cat inca il mai pot distinge de negura din jur sau daca nu, in mod sigur furtuna va aprinde cerul dar va si tranforma in cenusa totul... sa astept furtuna sau sa continui prin negura.
Totusi, marginea unei renuntari este ca mersul pe marginea unei prapastii, ai doua alegeri, te poti arunca sau poti merge inainte, stii ca nu vrei sa faci asta ca vrei sa mergi inainte, dar tot simti frica, ceea ce te opreste sa nu plonjezi in negura este ceea ce te opreste nici sa renunti...
Si astfel pasesc, un pas dupa altul, pe o carare din marginea unei renuntari, sfarsitul este undeva la un mic infinit distanta, slab definit in departare, renuntarea este tot timpul la un pas in celalalta directie dar ceva inca nu ma lasa sa-l fac si ma face sa continui inainte.
"la marginea unei prapastii..."
Originally uploaded by alpaugre