"ascensiunea spre nimic..."

De ce nu puteam trai in acelas realm inamovibil tot restul vietii ? De ce trebuie sa vedem din cand in cand, dincolo de cortina un alt spectacol grandios in plina desfasurare, din care vrem sa facem si noi parte ? Sa presupunem ca ne sta in natura sa evoluam, sa cautam intotdeauna noul, in vechiul inconjurator, sa privim totul din perspective infinitezimal deplasate si pentru ce ? Pentru a atinge nimicul absolut ? Nu... pentru acea frumoasa perspectiva de final.

Fines finium... apasa limitele si observa cum devin maleabile... poate nimicul deveni maleabil ? Nimicul in acceptiunea de final, fie el fizic sau spiritual, eu unul cred ca este maleabil. Nu cred in lucruri predefinite, batute in cuie, destin.... tind sa cred in hazard, in liberul arbitru; drumul initiatic il controlam intr-o anumita masura noi si hazardul, probabil ca raportul dintre cele doua este sectio divina .... 1.6180339887...

Iarasi am pierdut firul gandurilor..ideilor, se pare ca de fiecare data cand incerc sa postez ceva nou ma opresc la aceeasi problema, pana nu ii voi gasii un raspuns pe care sa-l pot lua in considerare nu cred ca o sa pot trece la alt subiect.


"...coborarea spre tot"