...şi aşa a început totul

2012-01-29T01:59:00.001-08:00

... uneori a avea acea slăbiciune aproape extatică doar pentru lucruri sublim de simple este mult-puținul care poate reconstitui însuși completul ...

2011-12-19T03:41:00.000-08:00

"...in perspectiva"

Dap, cea mai grea perioada din viata mea... oribil. Trebuia sa o spun undeva. Daca nu ai sanatate nu ai nimic, totul se duce de rapa, tineti de sanatate, sa fii fericit in viata ? Bullshit ! Daca esti bolnav toate aiurerile astea nu mai conteaza, cumva dispar incet... nu te mai poti bucura de nimic.

"totul pare fad..."

PS: ‎"Live your life as though your every act were to become a universal law." I.K

2011-10-16T14:49:00.000-07:00

“Trees are poems the earth writes upon the sky, We fell them down and turn them into paper,That we may record our emptiness.”

Khalil Gibran

2011-10-09T12:01:00.000-07:00

"...care se tot repeta"

Interesant felul in care cei din jur ne pot masca defectele, interesant cum ne inducem singuri in obscur si mai interesant sunt raspunsurile la intrebarea "de ce".

Sarind peste toata melodrama care trebuia sa urmeze dupa acel patetic "de ce", viata in sine nu este un proces activ, cantitatea de viata a fiecarui individ este generata de un mix al mai multor factori dar in final directia sau gradul de pasivitate este dat de catre el singur, restul sunt doar obstacole, unele reale altele imaginare sau transformate in mici diavoli.

Este usor sa te agati de tot felul de himere, sa te pierzi si in final sa nu iti controlezi viata, sa treci in pasivitate. Uneori ca sa vezi ce-i in jurul tau trebuie sa decazi; iar decazut, o furie calda iti va aprinde iarasi acel foc mistuitor, si poate... poate sangele iti va clocoti.

"intr-un mic finit..."

2011-09-17T05:38:00.001-07:00

Rob: What came first, the music or the misery? People worry about kids playing with guns, or watching violent videos, that some sort of culture of violence will take them over. Nobody worries about kids listening to thousands, literally thousands of songs about heartbreak, rejection, pain, misery and loss. Did I listen to pop music because I was miserable? Or was I miserable because I listened to pop music?

2011-08-12T13:55:00.000-07:00

"...a song for"

Hey Ah Na Na
Innocence is over
Hey Ah Na Na
Over

Hey Ah Na Na
Ignorance is spoken
Hey Ah Na Na
Spoken

Hey Ah Na Na
Confidence is broken
Hey Ah Na Na
Broken

Hey Ah Na Na
Sustenance is stolen
Hey Ah Na Na
Stolen

Hey Ah Na Na
Arrogance is potent
Hey Ah Na Na
Potent, yeah

What I see is unreal
I've written my own part
Eat of the apple, so young
I'm crawling back to start

Hey Ah Na Na
I repent tomorrow
Hey Ah Na Na
Tomorrow

Hey Ah Na Na
I suspend my sorrow
Hey Ah Na Na
Sorrow, yeah

What I see is unreal
I've written my own part
Eat of the apple, so young
I'm crawling back to start

Hey Ah Na Na
A romance is fallen
Hey Ah Na Na
Fallen

Hey Ah Na Na
Recommend you borrow
Hey Ah Na Na
Borrow, yeah

What I see is unreal
I've written my own part
Eat of the apple, so young
I'm crawling back to start

"for..."

2011-06-11T13:05:00.000-07:00

"...condiţia umană"

"pentru că tot vorbeam de ea într-un post anterior..."

source

2011-06-05T10:29:00.000-07:00

"...din evident"

Probabil ar trebui să mai scriu câte ceva pe aici, nu cred ca ar fi o idee prea rea. Timpul a trecut, în curând se termină un ciclu complet: cinci ani de şcoală şi nu, nu parcă ieri eram în anul întâi de facultate. A trecut o gramadă de timp de atunci, toată treaba cu "parcă ar fi fost ieri" este doar o melancolie falsă şi lipsită de substanţă. Melancolia nu are un obiect în sine, este doar o stare vagă, o tristeţe combinată cu un gust dulce-amărui al unor timpuri de mult trecute, timpuri care poate nici n-au existat.

Cumva ar fi trebuit sa am mai multe răspunsuri decat întrebări ? Nu. Cu timpul, întrebările fără răspuns devin din ce în ce mai clare. Probabil în final, întrebarile se vor cristaliza în răspunsuri de sine-stătătoare. Întrebari-răspuns. Cumva chiar are sens. Da ! De ce nu ? Oricum în cele din urmă sunt irelevante, măcar să le transcendem în răspunsuri, dacă tot ne-am chinuit atât să avem un spirit invaziv.

Cu cât întrebi mai multe cu atât găseşti mai multe răspunsuri. Există câte un raspuns pentru fiecare întrebare dar oare există câte o întrebare pentru fiecare răspuns ? De fapt, cred că asta este problema, nu întrebările în sine... ci răspunsurile. Sunt prea multe răspunsuri şi prea puţine întrebări iar timpul nu este de partea noastră.

În ani, răspunsurile îşi găsesc întrebările, tot ceea nu ştim acum este ce anume să întrebam... poate vom afla în cele din urmă.

"în răspunsuri care îşi caută întrebările..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2011-05-29T13:38:00.000-07:00

"...gândurile momentului"

"şi poate ale momentului următor..."

2011-05-25T15:15:00.000-07:00

"..."

2011-05-24T15:24:00.000-07:00

"cu adevărat scriem atunci când acceptăm faptul că nu există un adevăr absolut, ergo: nu scriem niciodată cu adevărat, suntem doar niște scribi ai propriei cuști..."

~

"iar am pierdut orice continuitate, a înțelege că nimic nu are sens este capătul tuturor religiilor, iubirilor și ideilor, dar nu am înțeles asta..."

~

"a scrie poezie: a arde suflete"

2011-05-10T02:29:00.000-07:00

"...the best part of Sunset Limited"

"just lovely..."

PS. Știu, este evil, foarte evil. Este o convingere dusă până în zona extremului, o retorică a neantizării poate ? Oricum, dacă vreți un film horror bun, fără sânge, efecte speciale și alte prostii, recomand. Demonstrează într-un mod foarte simplu dar de efect, puterea cuvintelor.

Cuvinte, propoziții, fraze, ascuțite cum trebuie pot înțepa destul de tare.

2011-05-08T13:11:00.001-07:00

"...in muzică"

~

~

~

~

~

~

"ne pierdem..."

2011-05-07T14:11:00.000-07:00

"...song of thee night"

"din moment ce contul de fb este off..."

2011-05-07T04:06:00.000-07:00

"...zece pași simpli pentru a scăpa de draci"

1. repetă în gând mantra: "trebuie să te calmezi, 1 2 3 4 5, trebuie să te calmezi"

2. în final sunt doar niște emoții având o cauză, de cele mai multe ori bine determinată -> scapă de cauză

3. cum probabil punctele 1 și 2 n-au funcționat, începe să scrii o listă cum să scapi de draci

4. realizează de unde vine cuvântul draci, astfel, tehnic vorbind, biblic vorbind, sau cum dracu vrei să-i zici, ești posedat temporar de draci, aici ar trebui să zâmbești la prostiile pe care le debitezi și deja să te simți mai bine

5. zâmbetul a dispărut, realizezi ca ai ajuns la punctul cinci și deja nimic nu are efect; cumva încă mai ai o ramașită al unui surâs dar ridici sprânceana și iți aduci aminte că totul este doar debusolare temporară

6. nu funcționează, te gandești că ai putea trântii ceva sau distruge ceva în mod fizic, un rit sau poate o transcendență în fizic ar funcționa ? dar realizezi că mai mult i-ar sporii, în plus probabil ai strica cadoul acela care nu-l suporți (merită o sesiune doar pentru el) sau mai rău ceva care este util

7. încearcă să gandești logic, însă apare o problemă, realizezi că de fapt logica te-a adus oarecum aici, deci logic vorbind, dacă ar fi să gândești logic ți-ai face și mai mulți draci și să fim serioși: cine are nevoie de o familie de draci în cap ?

8. începi să realizezi că ceea ce scrii ajuta cumva să te calmezi, dar parcă, parcă tot iți vine să distrugi ceva, fie și ceva banal, doar să simți că unele lucruri lipsite de lumină se pot dezintegra în fața ta.

9. deja te simti mai bine, realizezi că probabil este un foc care o să arda încet sau din când în când mai puternic, poate cumva il chiar poți folosi, adică să fim serioși (nr.2), când ceva iți arde în cap, nu te mai găndești la ce și cum, de ce, unde și restul.

10. acum zambești platonic sau poate socratic, dracu știe, dar este bine.

"11. Life is zero sum game..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2011-05-04T13:47:00.001-07:00

"La vida es como la spuma,
por eso hay que darce como el mar."

~

"Life is like the foam of the sea,
you must dive into it"

from a beautiful movie: Y Tu Mamá También

2011-05-01T08:46:00.001-07:00

scurt și la obiect: sunt un idiot.

addendum I: imaginea nu are nici o legătură

clarity is simplicity

addendum II: mantra

slowly dissolving

addendum III: in no man's land

am fugit

addendum IV: spre opusul a ce-a fost

been here done this

addendum V: burns like hell

2011-04-29T02:21:00.000-07:00

"..."

"..."

2011-04-22T07:13:00.000-07:00

"...ceva cu plus"

Se apropie sărbătorile, nu, nu voi face urări și lucruri de genul pe aici, trebuie să păstrez status quo-ul nu ? Care o fi acel s.q nu știu, nu sunt foarte singur, dacă stau să mă gândesc un pic, blogul a pornit din simplul motiv că aveam nevoie de un loc unde să îmi golesc gândurile din cand în cand; am analizat un pic situația la momentul respectiv și am tras concluzia că a scrie un jurnal, în sensul de a-l scrie pe hârtie cu un stilou, cerneală, mâini și degete în dansul acela caracteristic, nu ar fi cea mai bună idee.

Cumva mi-am adus aminte de bunicul meu care în fiecare zi avea obiceiul să-și noteze tot felul de detalii în carnețelele sale (erau foarte mici și erau făcute din foi A4 taiate în bucățele mici și legate manual. Era un adevarat ritual când le făcea), problema este că avea foarte multe, plus erau oarecum pline de însemnari triviale (ce a cumparat, câte pachete a fumat etc. - bine îmi dau seama că pt. el nu erau triviale, era doar ceva care să-i ocupe timpul și să-i ofere o oarecare structură)... iar după ce a murit marea majoritate s-au pierdut.

La momentul respectiv apăruse de ceva timp blogger, nu mai țin minte cum am dat de el, hmm, oricum, m-am gândit: hei ! și asa sunt de multe ori introvertit (nu-mi place cuvântul, sună foarte 'clinic' - de fapt acolo l-am și auzit prim dată - nu, n-am fost la nebuni - știu că v-ați gândit la asta) poate n-ar fi o idee rea și un exercițiu interesant să pun online o mică parte din gândurile mele condesate și amestecate într-un loc public. Partea principală nu era faptul că cineva mă va citi și apoi nu știu ce mare lucru extraordinar s-ar întampla ci ideea de vulnerabilitate în sine, de deschidere, tot ce scriu, tehnic vorbind poate fi citit și interpretat de oricine. Aici lucrurile devin interesante plus faptul de a scrie din când în când ceea ce gandești are un efect catharhic, mai ales pentru cineva care patrece mult prea mult timp în propria minte.

Dacă citesc acum primele posturi mă apuca râsul de cât de stupide erau (nu că cele mai recente ar fi opere de artă) dar se pare că în timp, blogul meu întunecat a mai prins un rol și anume acela de a grada felul cum am evoluat sau involuat (în unele cazuri), de-a lungul anilor. Partea frumoasă este că unele posturi pot fi interpretate în orice fel de cititorul extern (sau cel putin așa cred și asta am vrut sa fac) dar pentru mine, fiecare în parte se decodează într-o stare de spirit al unui un anumit moment. Dacă le iau la rând, îmi dau seama cum am trecut prin diverse stări de spirit sau cum de unii demoni încă nu am scăpat nici astăzi sau poate am invățat să trăiesc cu ei.

Cu toții ne dăm seama din când în când dacă am crescut sau nu (când este 'nu' atunci cam greu sau chiar deloc, probabil este ceva în stilul "Subconștientul: Au trecut 10 ani și repetă aceleași prostii de atunci. Cred că mai bine nu-i zic, măcar pare fericit.") Oricum nu o să scriu un post acum, despre "cât de mult am crescut în ultimii ani și cât de bine mă simt și bla bla" sau invers. În final este important să avem un echilibru, recunosc, nu-l am dar il caut.

Ce au în comun unele posturi ? Cred că este o idee care trece prin foarte multe și anume conceptul că uneori pentru a ajunge la ceva pozitiv trebuie să facem față și la întuneric, multe dintre ele se termina în lumina deși încep în întuneric.

"poate va continua..."

2011-04-17T15:20:00.000-07:00

"...pentru că este trecut de miezul nopții"

În timpuri de mult apuse, scriam doar după lăsarea miezului de noapte, timpuri, apuse, trecute, mistuite de Timp însăși. Melancolie ? Acest dulce cvasi-sentiment parcă rupt din fâșia unui demon, ne face să ne pierdem gândurile, să le lăsam, dar sigur, să se scurgă în apa dulce a Trecutului.

Ce s-a schimbat ? Unde anume s-a schimbat, căutarea nu s-a pierdut iar cel pierdut nu s-a găsit. Pe stâncile abrupte ale ideilor optuze am construit un sistem blocat de la bun început; și asta îi zgârie pe zei, îi zgârie precum infinitatea zgârie mintea celuia ce încearcă spre a o cuprinde, un absurd în Absurd.

Înainte de toate trebuie să răspundem la marea întrebare și anume, de ce trebuie să raspundem la marea întrebare ? Să credem într-o hermenautică a întrebărilor, un plin al golului...

"cioranian..."

2011-04-13T03:48:00.000-07:00

"..."

Ce ar însemna dacă Eul nu ar fi necesar ? Doar o creație tranzientă a unei conștiințe intenționale. Dacă de fapt, ceea ce numin "minte" este doar o creație ad-hoc care ne sugerează decizii printr-o logică uneori aproape pur subiectivă și/sau din reflex; mai mult: avem iluzia unui caracter, unei personalități sau/și unui arhetip (în esență este vorba despre acelaș lucru: tăieturi, margini, texturi... ce dau o formă cognoscibila Eului).

Ce-ar putea însemna ? - ceea ce suntem nu este nimic mai mult decat o iluzie perpetuată de o monumentală frica sau de lașitatea de a accepta faptul că Eul curent, poate fi inautentic, poate fi o formă complet deformată de anumite contexte și mai important: că nu reprezintă o limită insurmontabilă ci doar o umbra a ceea ce am putea fi dacă ne-am alege pe noi înșine și nu ne-am lăsa în bătaia vântului.

Să ne transformăm în adepți ai scepticismului ? Să punem tot timpul sub semnul întrebării, Eul-curent, să acceptam faptul că putem trăi într-o iluzie, că suntem o iluzie, că acțiunile pe care le întreprindem sunt aproape din reflex și poate nu sunt nimic altceva decat umbre pierdute ale unui Eu autentic pe care nu vrem să-l căutăm ?

Poate ar fi timpul să ne trezim și să simțim cenușa din jurul nostru ?

"..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2011-04-02T11:36:00.000-07:00

"...fragmente"

~

Stalker: "Let everything that's been planned come true. Let them believe. And let them have a laugh at their passions. Because what they call passion actually is not some emotional energy, but just the friction between their souls and the outside world. And most important, let them believe in themselves. Let them be helpless like children, because weakness is a great thing, and strength is nothing. When a man is just born, he is weak and flexible. When he dies, he is hard and insensitive. When a tree is growing, it's tender and pliant. But when it's dry and hard, it dies. Hardness and strength are death's companions. Pliancy and weakness are expressions of the freshness of being. Because what has hardened will never win."

~

Stalker: "It is so quiet out here, it is the quietest place in the world."

~

Ingmar Bergman about Андрей Арсеньевич Тарковский:
"Tarkovsky for me is the greatest [director], the one who invented a new language, true to the nature of film, as it captures life as a reflection, life as a dream."

~

"Tarkovsky developed a theory of cinema that he called "sculpting in time".
By this he meant that the unique characteristic of cinema as a medium was to take our experience of time and alter it.
Unedited movie footage transcribes time in real time.
By using long takes and few cuts in his films,
he aimed to give the viewers a sense of time passing,
time lost, and the relationship of one moment in time to another."

"din fragmente..."

2011-03-28T05:27:00.000-07:00

"...fragmente"

~

" Pe buzele femeii rămâne umbra unui gust care o obligă să-și murmure -
'apă de mare, acest om pictează marea cu marea' "

~

" - Băiețandrul ăsta citește visurile !
- Omul ăsta vorbește în somn !
Dira își adânci iarași privirea în registrele sale. Nici măcar nu ridică vocea.
- Dispăreți !
Dispărură "

~

"- Dacă marea nu o mai poți binecuvânta, poți, cel puțin, să-i rostești numele"

~

Ocean Mare - Alessandro Baricco

~

"din fragmente..."

image by DeeLune

2011-03-12T14:45:00.000-08:00

"...surparea dimensiunii"

O dimensiune, un Eu, întrebarea este cum realizăm surparea acestuia ? O prăbuşire sub propria greutate, o implozie spre libertate. A fi liber, a fi non-Eu.

"într-un colos al Ideii..."

2011-03-01T11:44:00.000-08:00

"...haiku"

Esenţele lor
Nu ne aparţin decăt
În aetherul alb.

"17 moras..."

2011-02-22T08:49:00.000-08:00

"...trei minute şi trei secunde"

Oare ce mai reprezintă în clipa imediată, trei minute şi trei secunde ? Valori pierdute în vârtejul modernităţii sau modernitatea pierdută în apusul unei secunde ? Avem impresia ca ne-am ragăsit, dar de fapt suntem mai pierduţi ca niciodată, pierduţi; poate de fapt aceasta este adevărata natură umană, lăsând la o parte facticitatea ce ne defineşte rădăcinile pe care le putem tăia oricand cu o voluptate nemaintâlnită; a fi pierdut în tine însuţi, în derivă în propria conştiinţă, o derivă a sufletului spre mări de mult apuse, oare aceasta este în final natura noastră ?

Totuşi daca nu ? Dacă ne-am regăsit cu mult timp în urmă, suntem Noi, dar ce însemnăm Noi în trei minute şi trei secunde ? Cum ne putem defini pentru a fi un continuu de date în tot acest timp, ne pierdem şi în trei secunde, iar apoi în trei minute ? În trei minute ne pierdem şi ne regăsim de câte ori avem impulsul de a o face. Suntem pierduţi în propria regăsire, fără scăpare, alunecam încet şi nesigur spre marginile agitate de coastă a propriilor limite; le ajungem, le atingem, din trei în trei le depăşim sau ne lasam depăşiţi de ele, alegerea ne aparţine.

Timpul nu trăieşte într-un sărut, nu există la marginea unei prăpastii, dar revine la viaţă când încetăm a mai rătăci, atunci El există şi ne apasă, precum cele trei secunde apasă peste cele trei minute deja trecute...

"apasă Timpul..."

2011-02-17T09:54:00.000-08:00

2011-01-08T05:54:00.000-08:00

"...despre renuntare"

Uneori, intram in zona acelor momente critice, acele zone gri ale constiintei cand tot ceea ce facem este pus sub semnul obscur al Irelevantei, datele senzoriale se transforma intr-o ceata opaca iar noi deja ne gandim la Renuntare. Ce facem atunci ?

Deja imi trec prin minte o gramada de constructe populare pentru a debloca constiinta, mai mult sau mai putin romantice: "multumeste-te cu ceea ce ti-a daruit Dumnezeu", "exista persoane care o duc mai rau", "simplul fapt ca esti in viata intr-o lume atat de superba, ar trebui sa fie de ajuns", "esti o persoana sanatoasa, asta este mai important decat orice altceva" etc.

Suna foarte frumos, unele chiar au si sens, dar apare o mica problema, toate au o trasatura comuna: sunt exterioare Eului, relevanta lor este atat de mare incat se transcende in irelevanta. Functioneaza pentru o perioada limitata de timp, de fiecare data cand isi pierd efectul apare acea revenire fortata in taramurile Irelevantei ce devine din ce in ce mai dura; sunt un tratament homeopat infernal al sufletului care conduce in ritmuri febrile spre Renuntare.

Din moment ce constiinta este blocata, raspunsul cu greu sa desprinde din ea, in fapt, la miezul problemei este o contradictie ce pune in miscare tot blocajul. Deoarece deblocarea coexista in acelas spatiu al constiintei cu insasi starea de irelevanta a totului conduce la crearea Irelevantul ce ne propulseaza spre Renuntare, un cerc vicios ?

Echilibrul poate fi rupt numai printr-un colos de Vointa pura, numai asa edificiul in care ne tinem captivi Transcendentele poate fi sfaramat si ne putem elibera din drumul spre Renuntare. Dar ce este Vointa pura ? Difera de vointa de a duce un obiectiv la bun sfarsit prin faptul ca nu exista un obiectiv iar efortul depus nu poate fi calculat este ca si cum densitatea sa ar tinde la infinit. Obiectivul nu exista pentru este vorba de un proces reflexiv, se rasfrange in noi, in constiinta, iar aceasta nu este un obiectiv ci pur si simplu este.

Imposibil de realizat ? Nu sau poate, depinde de persoana. Cand intra in categoria "poatelui" deja vorbim de o scuza, de fapt si constructele de care am vorbit mai sus intra in aceeasi categorie.

"despre scuze..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-12-05T10:39:00.000-08:00

"...despre ceva"

Acesta va fi un memory dump a tot ceea ce eu gandesc sau pot gandi la momentul actual. Obiectivul ? Sa fie lung, atat de lung incat nici eu sa nu-l citesc pana la sfarsit. De ce ? cineva ar putea intreba, aratand, avand ochii inflacarati de ritmurile sangelui cu degetul spre restul articolelor ineptice care le-am scris pana acum, "nu este totusi indeajuns ? nu, ne-ai plictisit destul ?!". Poate, dar nu este pentru voi, nu este nici pentru ei si de data asta nu este nici pentru mine, este pentru Nimeni.

"Into the ground it gave way...and the rocks started rolling, the rocks ! started rolling... surfing down the avalanche" - versurile momentului, iar momentul a trecut. Conform Sartre, fiecare avem o conceptie despre noi, problema principala este ca desi pare echivalenta si stabila in majoritatea timpul, nu este; este volatila, o mica schimbare, un nou element in suma si totul se duce in antipod, totul se evapora lasand loc liber pentru ceva nou sau poate doar pentru un gol ce nu poate fi umplut cu nimic sau doar cu un Tot.

Alt concept interesant, este acela al prietenilor, noi ii alegem si nu, nu datorita faptului ca avem in mod necesar lucruri in comun, nu intotdeauna, lasand superficialitatea la o parte, ne alegem prietenii, din literalmente zeci sau sute de oameni, pentru ca avem nevoie de cineva care sa continue in spatiul indefinit al propriei constiinte, conceptul nostru asupra ceea ce suntem la momentul respectiv; suna foarte egocentric si pervers, stiu, dar parca este un sambure de adevar aici.

Problema apare atunci cand Conceptul se schimba, ceva se evapora, ce facem atunci ?

"...ce trebuia sa fie altceva"

2010-11-16T14:46:00.000-08:00

"...a scrie despre Neant"

Uneori trebuie sa scriem despre Neant, la fel cum si el ne scrie pe noi: litera dupa litera, cuvant dupa cuvant, pentru ca in final sa prindem un sens; pacat ca totul este scris intr-o limba moarta pe care nu o vom putea descifra, sper, niciodata.

Incercam sa dam sens cernelii, dar tot ceea ce facem este sa o varsam inutil pe o alba foaie, una singura, nu doua, nu trei, una; o mazgalim, o patam, incercam sa stergem din ea simboluri oculte, rupem mici bucati sau chiar ii dam foc. Uneori, incercam sa o impaturim, sa-i conferim o forma geometrica sau poate cea a unui cocor, alteori o strangem cu putere in pumn, o mototolim si o aruncam cu fervoare spre cosul de gunoi, mai bine i-am da foc... ca din cenusa ei, poate, sa renasca, o noua foaie.

O foaie in Neant, o calimara de cerneala si un stilou stramb, poate o poezie ? un roman sau de ce nu doar un singur simbol care sa cuprinda Totul. Trebuie sa alegem, tot timpul, trebuie sa alegem ceea ce vom scrie in continuare, neindemanatic cu un stilou stramb, cu cerneala care ne-a mai ramas, pe o foaie, o singura foaie de hartie.

A scrie frumos, vreau sa pot scrie frumos, nici o picatura de cerneala sa nu fie pusa gresit, dar in final cine o va corecta ? Avem nevoie de o Estetica a foii.

"in timp ce ramai fara cerneala..."

2010-10-30T14:14:00.000-07:00

"...si totusi suntem tot aici"

Strabatem negurile timpului ca si cum nu ar mai exista nimic dupa, taiem crucile si ne pierdem incet in spiritualitatea neantului... si totusi suntem tot aici, putin mai in dreapta sau mai in stanga. Absurdul inerent ne umple venele de vitalitate si praf; incercam sa cladim imperii pe nisip si praf doar pentru ca marea sa ne topeasca visele intr-o clipita, dar nu-i nimic, vom incerca iarasi, ne vom arunca inca o data, vom da foc cu o fervoare demna de nebunie pura a tot ceea ce ne sta in cale si sub noi, astfel vom strabate Totul pentru Nimic.

In revers cautam aversul dar tot ce gasim in aceasta dualitate preasfintita de mainile necredinciosilor este doar clipa urmatoare, cea prezenta nu o putem prinde, traim tot timpul in viitor, prezentul are doar valoarea unei clipe... pe care nu o realizam, o pierdem in viitor si o regretam in trecut.

Totusi, sa nu ne pierdem... mai intai trebuie sa ne pierdem pentru a ne regasi. Deci, trebuie sa ne pierdem ! sa scapam de propriul Eu, de Noi, de Ei, de El, de Ea, pentru a (re)crea aversul unui gand de toamna.

Avem nevoie de o apologie a Eului: o avem: se numeste Clipa Prezentului.

"...ca o apologie a Absurdului"

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-09-25T13:23:00.000-07:00

"...un manifest al cubului"

Cubul este acea entitate ce poate juca atat in lumea abstractiilor cat si in cea imediata a lucrurilor taioase. Colturile sale sunt atat de ascutite in ambele cazuri: iti pot intepa fie carnea, fie gandurile, efectul este acelas: vei deveni constient de existenta cubului indiferent ca vrei sau nu; poti totusi alege sa-i negi existenta, sa-l invalui intr-o abstractie ce se neatizeaza pe ea insasi [...] totusi, odata intrat in contact cu un adevar imediat, chiar daca il negi, va trece in nivelul instinctual. A doua oara, din instict vei stii ca acele colturi taioase apartin unui cub si in nici un fel nu vei mai putea sa ii aplici o negatie.

Instinctul nu este altceva decat o suma de adevaruri pe care nu vrem sa le acceptam sau inca nu le-am acceptat inca, este una din lagaturile cu irationalul, acel zid de care ne lovim atat de des. Ratiunea cubului rezida intr-un irational care ne scapa dar in acelas timp este tot timpul cu noi.

Le fel cum un cub intra in viata noastra fie ca vrem sau nu, la fel si restul evenimentelor exterioare: isi forteaza existenta in a noastra constiinta, ce alegem sa facem cu ele, tine complet de noi, in orice caz, acestea raman prinse de noi precum niste picaturi de apa care se unesc in apropierea altora, devin un intreg, poate cu o forma si un sens complet diferite insa integrate.

"un manifest al lor..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-08-26T14:52:00.001-07:00

"...timpuri de mult trecute"

Pierduti in propria incarnare, lipsiti de orice substanta, legati de praf printr-o amaraciune discontinua... totusi fericiti.

"Ferice sa fiti !" le vorbi un zeu al pietrei, dar ei erau pierduti deja in propriile neconcordante cu acel trecut si acel viitor pe care nu-l vor simtii niciodata, o eternitate pre si post necunoscuta. Insa ei erau fericiti.

Soarele ardea precum timpul arde viata, razele imbiau sufletele intr-o cadenta asincrona cu trupurile dezgolite si pierdute in zare. Incercau sa traiasca prin idei moarte, nu vedeau dincolo de ele, idealismul lor era otrava administrata gand dupa gand in sangele sufletului. La marginea creatiei, ei erau fericiti.

A spera ? A te resemna ? Da. Arkos spera, el se resemna in fata vietii, la fel cum templele pietrei se resemneaza in fata timpului, rece si impersonal sunt slefuite de catre curentii nordici, la fel si Arkos se lasa slefuit de curentii sufletelor... si era fericit.

"timpuri de mult pierdute..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-08-09T07:45:00.000-07:00

"...din deceptia unui nor"

O tensiune se formeaza treptat in el, alti nori pasesc in jur, atrasi, vor o tensiune lichida... ploaia deja preconfigureaza o adevarata furtuna, ceva ce nici iadul nu a simtit, inca.

Orice vietate se risipeste din vazduh, pamantul asteapta intr-o pasivitate amenintatoare cu "ochii agresivi si sfidatori, maini adunate pana la crispare, cu sangele intr-un vulcanism calculat"... ca totul sa inceapa iarasi.

"in degetul unui zeu..."

2010-07-24T15:58:00.000-07:00

"...adevarul trebuie tratat ca o boala"

Oare chiar ne putem schimba ? Aceasta este intrebarea finala a noptii. Este schimbarea ceva inerent Individului sau doar o iluzie, o rafinare treptata, o expansiune a limitei ce permite lumii sa ni se dezvaluie mai detaliat ?

Inca ma incred in dualitatea vointei-schimbare, sper sa nu ma insel, desi in jurul meu mari diferente nu vad, totul este in esenta neschimbat, aceleasi modele repetitive, aici, acolo peste tot... Simplul fapt ca le caut este si motivul pentru care le gasesc si le identific cu atata precizie: inlaturam micile elemente tranzitorii, suprapunem ceea ce a ramas peste anumite perioade mai lungi de timp si in final, modelele devin observabile... finite, predictibile in timp. Unica problema este ca in linii mari nu pot generaliza de la felul cum vad lucrurile catre exterior...

Esenta precede existenta ? Da, insa cu o mica nuanta, sa fim constienti de asta, altfel totul se intampla prin poarta din spate... si devenim niste mici zombie fara prea multe batai de cap, fara intrebari de pus, pur si simplu suntem ceea ce ne-am asumat indirect sa fim sau de ceea ce ne agatam sa fim... insa in aceasta ingnoranta benevola putem fi fericiti, poate chiar cheia fericirii se gaseste intr-o ignoranta de un anumit nivel...

"un monolit al irelevantei..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-07-21T04:43:00.000-07:00

"...when I'm chasing my thoughts"

your life is your life
don’t let it be clubbed into dank submission.
be on the watch.
there are ways out.
there is a light somewhere.
it may not be much light but
it beats the darkness.
be on the watch.
the gods will offer you chances.
know them.
take them.
you can’t beat death but
you can beat death in life, sometimes.
and the more often you learn to do it,
the more light there will be.
your life is your life.
know it while you have it.
you are marvelous
the gods wait to delight
in you.

Charles Bukowski - The Laughing Heart

"I stop to read and listen..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-07-11T15:31:00.000-07:00

"...ganduri in æther"

Relatia dintre ceea-ce-sunt si ceea-ce-vreau-sa-fiu este una dificila si de multe ori vaga. In primul rand pentru ca ceea ce suntem cu adevarat, la un anumit moment in timp ne scapa si nu vom stii niciodata; ne putem apropia, insa are o calitate tranzienta, se supune principiului incertitudinii iar cu cat incercam sa ne apropiem mai mult de raspuns cu atat distanta va incepe sa tinda catre un infinit aparte, din acesta se naste iluzia propriului Eu.

Sunt un Eu si in acelas timp sunt un Alt-Eu. Astfel, insasi ideea de "a ne regasi" sau de "a ne cunoaste cu adevarat" (si alte variante care practic au aceesi esenta) se prabuste sub propria absurditate; nu trebuie sa ne regasim, trebuie sa invatam sa ne cream intr-o sincronizare sintetica cu propriul Eu, un Eu pe care nu-l cunoastem dar pe care putem sa-l simtim in orice miime de clipa.

"ganduri in vid..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-04-16T03:15:00.000-07:00

"...un gand tardiv este un gand pierdut,"

"nu ai nimic de spus si totul de ascuns..."

2010-04-11T02:58:00.000-07:00

"...traim in cutiute"

Am aruncat cateva priviri pe fereastra, nuantele de gri ne amenintau cu stropi de ploaie iar lipsa culorilor mi-a permis sa vad cu adevarat, dincolo de aparenta lor inerenta. Blocurile colturoase, arse de Timp, niste monolituri inchinate decandentei universale, numita societate. Acest virus, in care ne nastem si in care ne vom stinge, aceasta ne este "tarana".

Intotdeauna am avut o problema cu lucrurile evidente, acceptate fara intrebari, pe poarta intunecata din spatele constiintei. Le putem vedea cu adevarat, foarte rar, uneori doar pentru o clipa, cand o parte din distractiile externe scad la un anumit nivel critic; in momentul acela putem vedea mai mult, ochii ni se deschid cu adevarat, un moment de Adevar. Procesele evidente fiinteaza in fiinta noastra, Evidentul este integrat in constiinta si in acelas timp nu este.

Ce este evident ? Traim in cutiute. Cutiute din beton sau cutiute din neant, suntem captivi ideilor sau conceptelor implantate prin acea portita de care ziceam. Si aproape la orice nivel am privii din asamblu tot ramanem prinsi intr-o cutie, insa relativa la Rest va ramane intotdeauna o cutiuta.

Am ajuns sa putem comunica cu oricine de oriunde, aproape instant. Ne largeste acest lucru orizonturile ? Avem acces la mai multa informatie ? Devenim mai buni ? poate... Dar, asta ne permite sa ne micsoram cutiuta si mai mult, sa o facem si mai mica: o cutiuta intr-o cutiuta intr-o alta cutiuta...

Interactiunea reala dispare, totul se reduce la o comunicare fada, lipsita de corp, comunicam fantomatic, ne deschidem mintea catre superficial, catre o lume lipsita de substanta. Cu cat cutiuta este mai mica, ca atat avem mai multe motive sa retezam substanta din viata noastra, o segregam de la radacina, pastrand doar spiritul lipsit de corp.

Cream astfel o noua societate, un nou virus pentru cei ce vor veni, unul cu atat mai devastator, cu cat cutita va fi mai restransa. Pregatim, in Evident, un nou Iad, o noua cutiuta pentru cei noi, iar in proces o miscoram si pe a noastra, ne implantam singuri prin Evident, prin normalizare, acceptul fata de o cutiuta si mai mica.

"din ce in ce mai mici..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2010-03-31T08:45:00.000-07:00

"...the fine art of introspection"

Oare cat de difuz este hotarul intre a exagera cu mult prin introspectie si nefolosirea acesteia decat la nivel superficial si complet inutil ? Dap, depinde de persoana iar toate argumentele clasice: "daca esti o persoana deschisa atunci nu prea pierzi timpul introspectand iar vice versa daca esti genul care nu prea iti place sa comunici atunci vei introspecta cea mai mare parte a timpului si etc.", nu prea au sens (suprasimplificari), dar nu asta vreau sa "analizez", ci utilitatea unei astfel de activitati, de autoreglare, de autocunoastere, un discurs cu sinele intre, aparent, doua persoane si totusi in final doar una.

Problema principala este validitatea unor astfel de "discursuri", din moment ce acestea sunt sau pot avea o nuanta de neadavar, utilitatea introspectiei este pusa serios sub semnul intrebarii. Mai mult, intrebarea se transforma in "la ce magnitudini de opinii, alegeri gresite ne poate aduce gandirea bazata prin introspectii repetate ?"

Metoda a fost folosita atat in cazuri stiintifice (in psihologie) cat si pentru dezvoltarea de teorii sau ipoteze dar se pare ca a fost si puternic criticata ca fiind sursa unor concluzii iluzorii. Mai exact, s-a demonstrat experimental faptul ca utilizarea introspectiei duce la erori in cazuri ce tin de perceptia inclinatiilor legate de diferite probleme (de ce imi place A si nu B), nivelul de conformitate relativ la cei din jur (ceilalti sunt sunt niste zombie ai unui regim consumatorist iar eu nu) si de control (faptul ca avem impresia ca am influentat anumite evenimente doar prin propria gandire - aici chiar nu mai era nevoie de experimente).

La un anumit nivel, aceste critici au fost integrate intr-o "noua" teorie a mintii si anume cea a proceselor inconstiente adaptive. In sintesis, inconstientul adaptiv influenteaza luarea deciziilor si a discenamantului intr-un mod ce nu este accesibil constientizarii introspective; adaptiv vine de la ideea ca evolutia a avut grija ca procesele inconstientului au fost adjustate in asa fel incat sa raspunda si sa evalueze rapid sabloanele din mediu. Cu diferenta fata de subconstientul lui Freud, ca acesta cuprinde si procese de nivel inalt (cum ar fi setarea unor obiective).

Desi aceasta teorie mi se pare cel putin caustica, in sensul ca la un anumit nivel ne putem lua adio de la conceptul pur de liber arbitru, experimentele realizate arata totusi o nuanta interesanta a introspectiei si anume faptul ca ne putem baza prea mult pe ea si cum ratiunea alterneaza cu starile emotionale, putem creea o teorie complet falsa provenind dintr-o simpla "scanteie".

Intr-un pseudo-final: introspectia poate fi utila doar cand este utilizata in mod logic iar cea mai mare parte din argumente ii sunt exterioare si nu sunt create pe moment. Probabil de aceea este utila cu adevarat in dezvoltarea de teorii sau ipoteze cu tenta stiintifica. Pentru probleme legate de Eu, trebuie sa avem intotdeauna in vedere ca privim totul dintr-o perspectiva subiectiva si cea mai mica deviatie poate conduce concluzii eronate... la iluzii, de superioritate, de justificare a unor actiuni, asupra propriei persoana etc.

"the gross art of deception..."

2010-02-11T17:12:00.001-08:00

"...uneori as vrea o teorie a Totului"

"dar, tot ce am este o teorie a Nimicului..."

2010-02-08T06:00:00.001-08:00

"...à propos de communisme"

Uneori o serie ganduri, argumente, idei: prinse, folosite, uzate in diferite situatii se conglomereaza intr-una din micile mele teorii despre unele aspecte de natura cliche care sunt folosite de foarte multi si nu au nici un element de adevar... da, in linii mari este vorba despre comunism, si clasica replica "pe vremea aceea era mai bine", sau multitudinea de constructii mai mult sau mai putin pompoase care in esenta transmit acelas lucru.

De ce cred ca aceasta este complet gresita si lipsita de orice fundament logic ? In primul rand, pentru ca aceia care o enunteaza, privesc totul din perspectiva lor ingradita in circumstantele actuale versus cele pe care le-au trait (sau nu) in timpul regimului. Privesc totul printr-un camp limitat, surprasimplfica si dintr-o "lene argumentativa" trag repede acea concluzie.

Argumentele pe care le folosesc pe fond economic, nu merita discutate, de obicei folosesc contrastul aparent dintre situatia actuala si cea de atunci. Sunt complet gresite, pentru ca ceea ce nu realizeaza este faptul ca situatia actuala pe care acestia o "vad" are la radacina consecintele insusi acelui regim.

Alt argument clasic, este cel "...pe vremea aceea exista mai mult respect, daca munceai aveai loc asigurat...". Exista un respect bazat pe frica, un respect de fatada fara nici o legatura cu natura benefica a respectului in sine. Il respectai pe cutarescu, pentru ca probabil iti era frica sa nu te toarne sau avea cunostiinte sus puse pe undeva. Toata notiunea de respect deriva dintr-un nucleu infectat, decazut.

Cat despre "...daca munceai ( si erai elev silitor ) aveai loc asigurat..." - aici deja vorbim despre alt tip de bestie deductiva. Bun, aveai un loc mediocru asigurat in care lucrai sub stricta supraveghere, dar acelas loc il putea obtine la fel de usor oricine care era gata sa-si toceasca un pic neuronii fara ca de fapt sa invete cu adevarat ceva.

Totusi, nu vreau sa afirm ca sistemul de invatamant este egal cu zero barat si ca in viata daca vrei sa faci cu adevarat ceva, un procent foarte mare al reusitei este dat de capabilitatea ta de a te adjusta in situatii din viata reala, care in cele mai multe cazuri implica o doza puternica de aleatoriu si evident, noroc. De ce peste tot vedem exemple de oameni care au tocit bancile, si au o slujba care pur si simplu nu este ceea ce te asteptai de la notele lor de zece pe linie sau oameni care nici macar nu au o facultate si sunt mult mai buni ca cei care au terminat doua-trei si tot ce fac este sa zaca prinsi in propriile custi de stiinte "exacte" cu greu aplicabile in lumea reala.

Ceea ce vreau sa spun, nu este faptul ca invatamantul este inutil ci doar ca in esenta succesul unei persoane nu depinde de gradul cunostiinte sintetice acumulate, atat de mult pe cat am vrea sa credem. Nu vreau sa intru in detalii... pe scurt "will to power", (varianta lui Nietzsche are doar trei cuvinte).

Revenind la subiect, in timpului regimului aveai asigurat un loc de munca, dar era un loc de munca normalizat, de fapt incercau o normalizare la intregul nivel al populatiei, o atrocitate.

Astfel, un loc de munca normalizat si mediocru care iti taia orice elan catre o viata autentica era in final modelul ideal ?

Un alt argument, probabil ideea care imi zgarie cel mai mult neuronii legat de regim, este faptul ca au redus, distrus si evacuat din tara mintile cu adevarat luminate; iarasi ajung la ziua curenta, lipsa de valori ? mentalitati stupide ? de ce ? pentru ca nu a existat nimeni sa-i inspire... nu a existat o lagatura continua culturala care creeze un anumit tip de spirit sedentar al romanilor.

Se poate folosi usor: "... nu ai trait in acea periada...", tind sa va demasc eroarea logica din argument, am trait atunci, avem 1-2 ani cred, si-mi amintesc foarte clar cum ma uitam la televizorul alb-negru. Era unul din spectacolele acelea pe stadion in care scriau prin pionierii patriei tot felul de adulatii aduse regimului si conducatorului . Am ramas profund marcat... ce era in neregula cu oamenii aceia ?

"...fin de la première partie"

2009-12-24T11:56:00.000-08:00

"cuchie monster strikes back"

2009-12-07T13:33:00.001-08:00

"...la marginea unei renuntari"

Uneori ajungem in preajma unor momente ce au o singura calitate imanenta, si anume aceea a renuntarii, a transcenderii experientelor printr-o renuntare completa scaldata intr-un haos astructural lipsit de orice substanta.

Aparent am traversat iarasi un Rubicon, insa de data aceasta tot ce am gasit pe cealalta parte este un pustiu scheletic, infierat de tot ce am lasat in spate, ce de fapt nu am lasat; toate semi-ideile pierdute intr-o ingnoranta morbita acum s-au trezit din mormantul numit a mea constiinta.

Inca mai exista un orizont, cu timpul devine din ce in ce mai slab conturat, se pare ca va trebui sa ma indrept spre el cat inca il mai pot distinge de negura din jur sau daca nu, in mod sigur furtuna va aprinde cerul dar va si tranforma in cenusa totul... sa astept furtuna sau sa continui prin negura.

Totusi, marginea unei renuntari este ca mersul pe marginea unei prapastii, ai doua alegeri, te poti arunca sau poti merge inainte, stii ca nu vrei sa faci asta ca vrei sa mergi inainte, dar tot simti frica, ceea ce te opreste sa nu plonjezi in negura este ceea ce te opreste nici sa renunti...

Si astfel pasesc, un pas dupa altul, pe o carare din marginea unei renuntari, sfarsitul este undeva la un mic infinit distanta, slab definit in departare, renuntarea este tot timpul la un pas in celalalta directie dar ceva inca nu ma lasa sa-l fac si ma face sa continui inainte.

"la marginea unei prapastii..."

Dark cliff
Originally uploaded by alpaugre

2009-09-26T11:45:00.000-07:00

"...give me hell"

Show me the brightest spot on hell,
And then the brightest hell on heaven,
Let my soul compare them
Let my mind indulge in their sweetness,
Fear no more,
Hell and Heaven are the same,
In my mind, they're my own
I create, I destroy them,
I live them,
Day by day,
...
Moment by moment,
Hell in a moment,
Heaven in a moment,
Geometry of the soul,
Synergy of thee mind and...

"give me heaven..."

Art from: conclaveobscurum.ru

2009-08-22T04:10:00.000-07:00

"...în orașul găndurilor"

Un gând tranzient: câtă importanță au oare în final visele a ceea ce vrem să fim ? Transcendențele noatre prin vise... oare a ne transcende într-o altă realitate este posibil numai prin visare ? Sau este doar o modalitate a minții de a evita un realm obscur care nu complace cu sistematizarea noatra rece asupra lumii imediate ?

În final, dacă nu ne-am proiecta persoana în viitor, o alta persoană decat cea prezentă, nu am putea evolua spre nimic, am fi doar o materie pasivă, lipsită de sens. Am gusta viața cu stoicism, cu o pasivitate de o violență nemaîntalnită... Am fi o "forma fără fond", o scînteie care se evaporă încet în eterul numit viață. Am putea fi imortali și tot nu ar conta, pasivitatea este ca un vampir ce se hrănește cu sângele sufletelor...

"sângele sufletelor..."

Credits: conclaveobscurum.ru

2009-07-28T05:41:00.000-07:00

"...how to be angry at the world"

Step 1: Don't be angry at the world, you must realize is useless to do that, is completely pointless and a time consuming endeavor.

Step 2: Don't be mad at your friends, that's something really stupid and selfish to do. You can talk to them about your problems, but don't overstretch it, nobody likes a winer.

Step 3: Use that anger constructively, yes, anger is good, it can make you break things, but it can also help to smash your way through life obstacles or just to awaken you from that state of pithiness.

Step 4: Remember to enjoy life and that limits can be smashed to pieces.

"..."

2009-07-09T16:52:00.000-07:00

"...in declin"

Un centru este aprins, un rosu puternic brazdeaza cerul constiintei. Zgomotul este apasator, dar mut. In declin, ceva se indreapta. In declin, ne dilatam iar ideile devin eterice. Cumva, totul se rearanjeaza tacit intr-un monolit numit noi. Un nexus de continuturi este gata sa fie aprins. Incepem iarasi, de la inceput, un Inceput sub Timp. Un declin in inceputuri. Un declin in timp.

"o ascensiune..."

2009-06-15T15:01:00.000-07:00

"...a gandi impotriva-ti"

Primul titlu al unei carti, prima idee care-mi zguduie launtrurile, prima vedere care-mi sfasie orizonturile... Cand totul pare ca se prabuseste, este doar o iluzie; de prabusit ne prabusim de la inceputuri, incetul cu incetul spre neantul ce ne asteapta neinduplecat in ale sale adancuri. Astfel, iluzia prabusirii este in sine... doar o iluzie, atat de incandescenta incat poate arde orice idee, orice gand, orice avant spre zari luminate...

"a gandi cu tine..."

2009-05-15T09:38:00.000-07:00

"...fiecare inceput nou incepe cu un vechi sfarsit"

Nu stiu exact de ce, dar de fiecare data cand ceva are sa se schimbe sau, cand sunt la marginea unei perioade care este gata sa-si apuna soarele spre a face loc unui astru sa lumineze o noua redefinire, ajung sa-mi caut iarasi radacinile... dar pana la urma, ce sunt radacinile, ce reprezinta ? chiar exista, undeva, adanc, in inceptia noastra ? sau sunt doar un concept ezoteric al sufletului...

"..."

2009-04-20T12:24:00.000-07:00

.

"...memories remain memories, dust is dust and fire it's fire"

Heh, doar ce am twituit asta, sincer, nu stiu de unde a aparut gandul, dar imi place cum suna. Oricum revenind la lucruri mai 'earthy', ii povesteam astazi lui Alex depre cum vederea iti poate juca feste, mai exact preconceptiile pe care le putem avea in legatura cu un anumit 'arhetetip' de personaj evocat de catre vreun film american sau reclama pe care am vazut-o de n-ori cand eram mici astfel incat ni s-a intiparit in minte; iar cand vedem o persoana oarecum asemanatoare toate reflexele comerciale ni se aprind si pac: we like it.

Apoi, ne apropiem tip til de subiectul asemanator imaginilor preimpuse de atatia ani de catre media si incepem sa observam diferentele, desi subtile, atat de evidente si deodata realizam finalul: traim intr-o societate care ne preconditioneaza gusturile, ideile, gesturile, felul de a fi... propria persoana. Suntem excesul inodor al unei societati al carui singur scop este de a ne tine in limite normale, spre a nu iesi din grafic, pentru a putea fi controlabili si complet predictibili.

In final suntem doar niste numere, niste procente in graficul unora care se ocupa cu 'marketing'-ul, sau poate nu ?

"suntem excesul inodor al unor zei in prabusire..."

Credits: conclaveobscurum.ru

2009-03-18T11:18:00.000-07:00

"...worthy of thee "this made my day" "

"it's been a while..."

kudos goes to: Alex

2009-03-16T03:33:00.000-07:00

"no one is coming..."

Dap, este un adevar de care trebuie sa ne izbim intr-un murmur incordat cat mai des, cat mai violent pana cand simtim cum totul urca in culmi anevoioase unde toate preconceptiile sunt aprinse de demonicul acestei idei... atunci:

"...trebuie luata o atitudine de fixitate incordata, cu ochi agresivi si sfidatori, maini adunate pana la crispare, cu sangele intr-un vulcanism calculat..." E.Cioran

...pentru a putea infrunta totul cu propriile forte, pentru a putea controla ceea ce este controlabil, pentru a fi un rezultat al propriei vointe si nu al hazardului sau "destinului". Sta in puterea noastra sa ne transcendem propriile limitari, sa devenim mai buni in ceea ce dorim, sa preluam controlul, apoi, hazardul si "destinul" vor fi doar mici granule de nisip in planul nostru.

Da, nu putem controla totul si viata ne arunca in situatii imprevizibile, dar simplul gand ca putem face fata fara sa ne pierdem pe noi la orice context dizolva ideea de destin, iar hazardul este redus doar la pasi pe care trebuie sa-i trecem.

Fara sa ne pierdem pe noi insine... integritatea de sine, atata timp cat ramanem prinsi in propriile valori si principii, atata timp cat nu ne palmuim singuri ascunzand ceea si ce reprezentam, vom fi puternici in orice aspect si ne vom alimenta forta interioara de a trece mai usor peste acei pasi, ei vor parea mai mici si noi mai mari.

Si destinul se va dizolva.

"...to save you"

Credits: conclaveobscurum.ru

2009-03-07T15:11:00.000-08:00

"...imi voi lasa gandurile"

"Man is disturbed not by things, but by the views he takes of them."
Epictetus

"...sa zburde in neant, pana la o noua idee"

2009-01-25T18:34:00.000-08:00

"...caut un chibrit"

Iarasi a trecut mult timp de cand nu am mai scris ceva pe aici, motive ? Sunt sanse ca in curand blogul acesta sa se dizolve in neant sau sa fie mutat. Dar nu, nu acesta este motivul, ca de obicei, ceva major a avut loc, ceva care m-a consumat in tot acest interval, insa e timpul sa ma trezesc si sa aprind in focuri mistuitoare trecutul spre a-l purifica, pentru a sterge odata pentru totdeuna voalul de ireal care abunda peste el. Vreau sa il ard, sa il aprind si sa ma uit cum arde, fir cu fir, secunda cu secunda, sentiment cu sentiment, iluzie cu iluzie... totul sa se transforme in cenusa si apoi o adiere divina sa scoata la iveala totul cum ar trebui sa-l fi vazut de la bun inceput...

Ce am realizat in anul care a trecut ? Am realizat ca mai am multe de invatat, atat de multe incat probabil o singura viata nu o sa-mi fie de ajuns, dar:

"Drumurile sunt pentru a calatori, nu pentru a ajunge la destinatie" Confucius

Am mai invatat cate ceva despre mine, m-am apropiat mai mult de cine sunt cu adevarat, mi-am calcat propriile principii, a durut; am savurat o fractiune din ce poate insemna a iubii pe cineva si am si simtit reversul, am reusit sa-mi ating propriile adancuri insa nu am ramas acolo, mi-au demonstrat doar ca exista cu adevarat si m-au facut sa iubesc mai mult lumina in orice infatisare a ei, sa-i recunosc caracterul usor volatil.

Cred ca anul acesta o sa fiu mai sceptic, mai deschis cu mine si cu ceilalti, realist cu fortele exterioare pe care nu le pot controla, dar idealist in mine. Voi cauta acel echilibru intre nebunia curata si realismul absolut, oh da, suna bine. Stiu ca probabil am facut multe greseli, insa greselile nu sunt acolo pentru a ne defini ci pentru a ne ghida spre noi culmi. Stacheta se ridica iarasi, oh da, abia astept !

"...l-am gasit"

2008-11-30T12:20:00.000-08:00

Cine moare
"A morte devagar"

Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi...

de Martha Medeiros

2008-11-21T16:16:00.000-08:00

"...scrib al unei sublime ironii"

Ultimele doua saptamani pur si simplu au fost cenusii, si nu, nu numai lumea exterioara a fost pictata de vreme in nuante atat de lipsite de viata cat insusi si propriile mele adancimi... Iarasi nu pot dormi, ca un val, venit din locurile cele mai intunecate iarasi m-a luat sentimentul dulce-amarui al melancoliei. O tristete pura amestecata cu momente frumoase, un amalgam eterogen de sentimente si ratiune, fiecare incarcand sa preia controlul asupra-mi, insa reusind doar o alternanta demonica in focurile arzatoare are sufletului...

Sa simti cum iti arde sufletul ? Sa simti golul din tine care se mareste si te cuprinde in intreaga ta fiinta, fara ai nici o scapare... Tot ce poti sa faci, este sa asisti la propria dezintegrare treptata. A uita, nu are nici un sens, nu functioneaza, tot la ce ajuta uitarea este la sporirea flacarilor in inferne interioare. Sa te dai batut ? Sa accepti pur si simplu felul cum stau lucrurile ? Sa continui negatia ? Intrebarea "de ce" deja a facut ravagii... Si continua sa arda in continuare si sa infiereze orice gand...

Ironie sublima ? Aparent totul s-a transformat intr-o ea, sau prin ea a trecut totul. Poate ca nu vreau sa vad cauza, poate ca inca sunt pierdut in zona sentimentelor lipsite de destinatie. Nimic nu mai este la fel, totul s-a schimbat; iar de data asta perspectiva nu s-a mai schimba doar cu cateva grade...ci cu mult mai mult; cu greu ma mai regasesc, diferenta este prea mare, este imposibil sa revin la ce eram, am trecut o alta limita insa m-am lovit involuntar de una noua, intre doua limite, purgatoriul perfect...

Prins sunt, vreau sa ma regasesc, dar in ce ? In trecut nu am unde, niciodata nu m-am regasit in trecut, este doar o urma stearsa a ceea ce am fost, ce as fi putut fi... ceva ce nu ma reprezinta in prezent. In viitor poate ? Nu stiu, momentan nu pot privii in perspectiva, simplul fapt ca totul s-a transformat intr-un nou praf fin si atat de incetosat... incat chiar nu mai pot zarii nimic in perspectiva... Coloanele s-au prabusit iarasi, de data asta atat de rasunator incat numai simplul gand de a le recontrui pare o pura utopie...

Faptul ca totul se poate schimba intr-o clipita, intr-o fractiune de secunda, o decizie, poate schimba iremediabil presupusul dupa. Daca totul este atat de fragil, cum poti avea incredere, speranta in viitor ? Tot ce construim se poate prabusii... Recontruim ? din praf ? ce poti reconstrui din praf ?

De data asta nu numai ca am privit de dupa cortina, dar am si pasit dupa ea pentru un timp... Insa se pare ca aparent a fost o iluzie, una atat de puternica incat a dus la prabusirea in aproape tot ceea ce cred. De aici, o intrebare buna, ceea ce cred, este atat de fragil ? Ideile sunt chiar atat de fragile ?

De ce totul trebuie sa fie atat de... iluzoriu, cand ai impresia ca esti prins de ceva... de fapt, eram prins de nimic, atarnam cu un fir aproape inexsistent. O simpla decizie, incepand cu un NU, l-a taiat si totul s-a rupt. Noua mea lume atarna de un fir... iar o negatie a rupt-o... Acum tot ce mai am este vechea mea lume si o imagine a celei noi. Aproape incompatibile... Poate asta ar trebui sa-mi zica ceva. Poate ar trebui sa-mi caut iarasi radacinile, sa aflu iarasi de unde pornesc... ca stiu unde ma pot termina...

Muzica... Se face aproape ora trei, ea se aude, insa eu nu o aud... nu o mai pot auzi, nici macar atat... mi-am pierdut pana si muzica... "Muzica e refugiul sufletelor care le-a ranit fericirea" E.Cioran

"...in care totul se descompune"

2008-11-16T10:32:00.001-08:00

"...why ?"

"what's the point ?..."

2008-10-26T11:27:00.000-07:00

"...conglomerat"

In cele din urma, am realizat sau am impresia ca am realizat ca, de fapt suntem doar un conglomerat de idei, preconceptii, vise, pasiuni, idealuri, emotii, instincte... ingeri si demoni care bantuie haotic in jurul unui pilon, numit Eu, aparent solid in exterior, insa intrinsec un fluviu care nu poate fi oprit, fara o stare omogena, apa din el nu este niciodata aceeasi, continuumul lui, exista ?

Insa este oare acest lucru, o iluzie atat de fina incat simturile noastre, Eul nostru nu o percepe in adevarata ei monstruoziatate ascunsa sub semnul ideilor ? Poate in esenta, pentru noi, intreaga noastra existenta este o iluzie... suntem doar niste particule in continua miscare fata de alte particule ? Totul este lipsit de sens ?

As zice ca nu, fiecare isi traieste, viata, iluzia, cum stie mai bine, daca numim, viata, iluzie sau orice altceva tot ceea ce facem este sa ne pierdem in semantica. Pana la urma de unde aceasta necesitate de a stii ce este in fines finitium ea ? Oare daca am afla Adevarul, ar schimba cumva lucrurile ? Poate, poate ca nu...

Toti traim, mai mult sau mai putin, inecati in propriile perceptii, in propriul subiectivism sau "obiectivismul Eului" l-as chema; ne regasim in idei sau dogme si asta ne dau pacea interioara, sau ne fac sa uitam, sa facem abstractie de acele Intrebari; poti sa pui totul sub semnul intrebarii dar poti deasemenea sa accepti multe idei/preconceptii de bune si astfel, hmm... sa traiesti intr-o iluzie mai mare sau mai mica. Si de ce nu, pana la urma ? Ce este asa rau in a fi complet indiferent... "ignorance is bliss"... si eu sunt ignorant uneori, nu-i nimic rau in asta, probabil chiar este necesar; daca am fi tot timpul la curent cu tot ce se intampla in jurul nostru.... zilele noastre s-ar transforma in iaduri ciclice...

Si totusi, exista un fir de lumina in aparenta aceasta Aeterna pe care o numim Viata, uneori sunt ascunse bine, alteori le gasim in cele mai intunecate locuri...

"...iaduri ciclice spre Aeterna lumina"

2008-10-06T13:17:00.000-07:00

"...din obscuritate"

Iarasi inca un post dedicat Timpului. Omul masura tutoror lucrurilor ? Mergand pe ideea aceasta, omul masura timpului ? Fara noi oare timpul are vreun sens ? In absenta mea completa, are oare timpul vreun sens ? Da, este relativ, se contracta si se dilata la fel de usor precum gandurile si ideile se transforma din nimic in ceva si din ceva in nimic, la fel si el, uneori este totul, alteori este nimic; o simpla farama de neant care se agata de gandurile mele...

De ce trebuie sa punem la timpul viitor, toate visurile, toate idealurile sperand ca intr-o buna zi le vom atinge sau se vor implini ? Are oare asta vreun sens ? Iluzia ultima poate ? Si cand ele se implinesc, ne punem iarasi altele si tot asa la pana la fines finitium... Scopul ? Sensul ? Ne apartine complet, face parte integranta din noi si numai noi putem sa-l transfiguram in orice altceva precum ne cere impulsul vietii, astfel destinul ne apartine.

"Prin ce minune se încinge eul în racorile spatiului? Si cum se reazema atîta suflet pe-un timp ca oricare altul? Ti-ai ridicat marginirea la tot si semnele totului te-mpodobesc cu greul lor. Capat nu mai ai, într-o lume ce nu-i un capatîi." E.Cioran

"...in obscur"

2008-09-28T02:45:00.000-07:00

"...efervescenta neantului"

"..."

2008-09-15T00:30:00.000-07:00

"...toamna ideilor"

Totul este gri, nuantele de gri au revenit, ma cauta iarasi, am fost invadat de ele intr-un moment de nesiguranta, acum totul este atat de gri incat pana si ideile mele incep sa-si arate substraturile inchise, poate incep sa se stinga incetul cu incetul, a venit toamna ideilor ?

Totusi, cred in reincarnarea ideilor, prabusirea lor intr-o cenusa galbuie care sa-mi ninga cele mai ascunse colturi ale mintii... : este doar un pretext, un foc mistuitor se lasa asteptat, imi trebuie doar o scanteie...

Si, precum pasarea Phoenix care dupa cei o mie de ani isi contruieste propriul infern fatal, ca apoi sa renasca din propriile cenusi spre a se inmormanta si continua apoi, ciclul arhaic... la fel si ideile, uneori trebuie sa arda pana la ultima ca apoi sa renasca din propriile ramasite spre a popula iarasi cerul gri al ratiunii...

Poate Descartes avea dreptate.... pentru a atinge claritatea, trebuie ai puterea sa poti afirma ca fiecare idee monolitica care-ti strapunge gandurile poate fi, de fapt, un zid care nu te lasa sa vezi rasaritul ideilor de dupa... Atata timp cat poti sa negi orice preconceptie, orice idee careia nu ai destule evidente spre a fi sigur de ea, poti oricand sa ii dai foc, si sa te uiti cum se arde, cum se transforma in cenusa;

Astfel, toate monoliturile se prabusesc, totul se clarifica, putin cate putin, ai mai spart o bula, ai mai distrus un templu inchinat unor idei politeiste; apoi tot de ce mai ai nevoie este, de o scanteie...

"Eudamonia asteapta scanteia..."

2008-09-09T13:44:00.000-07:00

"...ma voi alatura si eu ipotezei"

Hmm, maine va avea loc acel experiment, desi mi se pare ceva inofensiv, bineinteles ca in media a aparut ideea precum ca ar putea genera sfarsitul lumii. Detaliile ? Neimportante, partea interesanta ? Efectul: toti ne punem, sau ne-am pus intrebarea, ce am face acum daca maine am stii ca va veni sfarsitul lumii ? ( Ne-am mai pus de mai multe ori intrebarea asta, anul 2000, atentatele de la 1 sept., si alte evenimente asemanatoare )

Oare ce as face daca as stii ca maine c'est la fin du monde ? Buna intrebare, i-as raspunde cu o alta: Oare nu ne punem intrebarea asta in fiecare zi ? Nu cumva, toti am vrea ca maine sa fie un sfarsit ipotetic al lumii nostre, al realmului nostru incident in care traim cu atata stupoare, zi de zi ? Poate asa, o sa facem in sfarsit ceva ce visam, sau poate sa scoatem la suprafata cele mai ascunse ganduri si sa ne aratam fata subconstientului ?

"Cine nu vede moartea in culori trandafirii e atins de un daltonism al inimii." E.Cioran

2008-08-19T15:04:00.000-07:00

"...ganduri de zi"

Ma gandeam azi, la ceva oarecum simplu: ce ar face din cineva un bun programator ? Dupa o serie de argumente am ajuns iarasi la ideea de semantica vs. sintactica si forma vs. functie. Pe scurt, limbajele de programare sunt doar niste formaliste sintactice avand, uneori, o anumita functie pe care o pot indeplinii in modul cel mai eficient.

Bun, astfel independenta de formalisme, restrictii si limitari, general vorbind, te poate elibera de apartenenta la un singur limbaj, cu cat poti gandi mai abstract dar in acelas timp sa poti sa implementezi idei in formalisme, atunci poti spune ca esti un programator adevarat. Momentan, spre asta as spune ca tind acum, daca gresesc voi afla in curand.

Discutia despre idei si formalisme se poate extinde si ca o filosofie de viata: atata timp cat crezi in idealuri, utopii sau ideile care-ti guverneaza cele mai adanci colturi ale mintii si ai puterea sa le impachetezi frumos pentru a le aplica in realmul tau cu atata vei putea spune ca traiesti in propriile conditionari.

Aceea era ideea la care ma gandeam acum cateva zile, postul ramanand pana astazi in stare de schita. Este ora 1, am baut, iarasi, un red cup in seara asta; deja devine obijnuinta, nu-i bine. Ce ascult in ultimul timp ? Meshuggah si Magma. Doua trupe diametral opuse desi ambele in curentul rock-ului progresiv.

Prima: albumul obZen este probabil cel mai incisiv album care l-am ascultat vreodata, este atat de dens, brutal, intunecat si constrans de arhitecturi tenebroase incat parca ceva mecanic iti distruge in mod sistematic orice gand curent, lasandu-te intr-o stare letargica... sublima. Versurile ?

"No more ifs, no bias, no ambiguity
No wondering whether this is it
Clarity to brightly shining
the images so painfully absolute

No edges blurred on this awareness
No unknown weights to tip the knowledge scales
eyes dilated to grasp it all
as ever illusion of what we are fails

an unquestionable picture - determined, complete
its crystalline lines untouched by doubt
so vivid, so deprived of hesitation
shining in its evil splendor
..."

Piesa: Combustion. Exprima perfect ideea de claritate absoluta...

"...de fapt, ganduri de noapte"

2008-08-16T14:06:00.000-07:00

"...this made my day"

Doi studenti la informatica, o sticla de coca cola de 1l, un pliculet de nescafe ice => energizantul perfect. ( kids, DO this at home ! )

"wierd stuff..."

2008-08-08T18:31:00.000-07:00

"...un scrib al unei nopti"

Nu stiu de ce nu am putut sa dorm in seara asta, oare de la redcup-ul baut sau cele trei pahare de pepsi twist, sau de ce nu combinatia celor doua si a caldurii insuportabile, deloc de bun augur unui somn decent. Cum nu sunt fan al lucrurilor mediocre, da inclusiv somnul, nu prea am dormit deloc, este 5.15 acum, tata probabil se pregateste sa plece la servici, soarele la randul lui deasemenea... vazduhul asteapta cu nerabdare sa fie luminat, iar ochii mei, un pic obositi, cauta orice sursa de lumina naturala...

Am ridicat jaluzelele, ca toata lumina galbuie sa-mi scalde, in curand ochii cu ale sale raze desprinse dintr-o zeitate care se stinge incetul cu incetul; pacat ca nu voi fi prin preajma cand se va transforma in propriul antipod, lasand o intreaga galaxie in negura unei scobituri de vulturi ai universului.

Ce-am facut toata noaptea ? Buna intrebare, as putea zice ca am visat, am invatat, am reflectat asupra trecutului, m-am gandit la cineva drag... Ce sens ar avea, sa te gandesti la timpul prezent la trecut ? Sa analizezi ce ? Poate, ce-ai fi putut schimba ? Nu...

Este 5.30, am stins, in cele din urma, lumina alba a infernului care-mi decora camera, deja albastrul cenusiu a inceput sa-si faca prezenta prin ferestre. Unicul astru care-mi stapaneste mediul vizual..este, momentan, monitorul de un alb galbui, obositor, rece si inexpresiv.

Toata noaptea am ascultat muzica, la un volum aproape de silentium, incat sa nu trezesc pe cineva de pe aproape...dar suficient de tare incat sa inteleg versurile. Partea interesanta, este ca desi volumul este infirm in comparatie cu cel la care ascult in mod normal muzica in timpul zilei, versurile sunt mult mai usor de inteles, sunt perfect clare... probabil, lipsa a tuturor factorilor externi care sa-mi tulbure continuitea gandurilor face acest lucru posibil.

Afara, cerul arata ca si cum inceputul unei furtuni redutabile ar fi gata sa inceapa in orice secunda... "The nearest way to glory is to strive to be what you wish to be thought to

be. " Socrate, m-a pus putin pe ganduri, nu cred ca am inteles-o inca complet, insa se clarifica incet cu incetul.

Oh da... ce merge mai bine decat "Dust in the Wind" interpretata de Kansas & The London Symphony Orchestra, la 6 fara 20 ? Probabil una dintre cele triste melodii scrise vreodata, dar ramane printre preferatele mele; nu, nu sunt trist, poate chiar contrariul... Sistemul de iluzii... iluzia absoluta...

Deschis geamul, racoarea a patruns odata cu lumina, deja simt cum ma apuca somnul... sunetele de afara se amplifica, totul se trezeste... eu adorm iar spre culmile insetate de verdeata, nepasarea este doar un fir de iarba...

"a adormit... in penumbra unei noi zile..."

2008-08-05T04:38:00.000-07:00

"...the edge of a mind"

clueless thoughts reveal their inner workings

yet, the true meaning of things escapes our mortal coil

exile from our mediocrity is questionable at best,

yet, as we lament through the edges of our mind

the before unquestionable, is now bend,

into the Infinity of new perspectives.

"edging it's inhabitant..."

2008-07-22T04:48:00.000-07:00

"...this made my day"

"sfarsitul e apoteotic..."

2008-07-17T15:08:00.000-07:00

"...atingerea neantul"

Oare este posibil, sa simtim, sa atingem neantul ? Nimicul absolut, conglomeratul de sentimente si trairi care nu reprezinta nimic altceva decat un abis deviant spre spirala infinita a nimicului intunecat ?

Sa traiesti si sa nu simti nimic ? Este oare posibil asa ceva ? Macar pentru o clipa, sa fii atat de rece incat nimic nu-ti poate perturba somnul ratiunii ? O ratiune atat de rece si analitica incat nici un sentiment, fie e el cat de infirm, sa nu patrunda in colosul argumentelor pure ?

Ce s-a intamplat cu acea shimbare, cu acel simtamant visceral pe care-l asteptam, a disparut ? In neant ? In subconstient ? L-am gasit si l-am pierdut ? Totul a fost o iluzie care pe care viata ne-o face ? Viata = Hazard ?

Oare teoria haosului are vreun sens ? Orice fulg de nea cazut poate schimba irefutabil viitorul ? Viitorul este deci sub suprematia atomilor, undelor ondulatorii ? Destinul fiind doar un pretext al moleculelor ?

Muzica ? Decandenta absoluta a sufletului ? Inaltarea perfectibila a sentimentelor ? Solide opuse, Rai si Iad deghizate sub forma unor note muzicale ? Divinitatea si Antipodul ei, contopite intr-o limba inteligibila doar noua, oamenilor ? Reversul ei, silentium, un mormant al sunetelor, o piramida inaltata pe tenebrele absolute ale neantului... silentium.

Precursorul totului ? Exista asa ceva ? Daca da ce este, ce semnifica, sensul vietii poate avea doua ramificatii: cel biologic - de continuitate a speciei si cel rational: cel pe care il cream noi, in final fiind doar un set de iluzii, iluzii ce ne tin in viata. Aparentele ne inconjoara, tot ceea ce simtim nu este echivalent cu realul inconjurator, traim intr-o bula de aparente, care din cand in cand se sparge, insa intr-o alta bula, si tot asa pana la sfantul infinit... sau si varianta a treia, viata de dupa, transgresiunea sufletului...

"suntem toti copiii Infinitului..." - Charles Lloyd

2008-07-17T08:28:00.000-07:00

"...this made my day"

"...feels right"

2008-07-16T05:04:00.000-07:00

"...interesant"

Ultimul videoclip Radiohead, la crearea lui nu s-au folosit camere de filmat conventionale ci doua noi tehnologii de capturare a imaginilor 3d: "...64 lasers rotating and shooting in a 360 degree radius 900 times per minute produced all the exterior scenes"

"hmm..."

2008-07-13T11:36:00.001-07:00

"...pulsatii ale gandului"

Stateam pe canapea ascultand "Iris -Corabia cu Panze" si probabil pentru prima data cand o ascult am incercat sa dau cu adevarat, un sens versurilor; am descoperit o alegorie superba a vietii: corabia reprezinta chiar individualitatea noastra, marea: destinele infinite pe care le putem atinge printr-o simpla miscare de suflet, vantul din panze: o combinatie divina de propria vointa, hazard si fatalitatea totului.

"Corabia cu pinze
Dusa de vint bun
Pe mare pluteste
Si vantul urla-acum
Pasarile cintatoare
Zboara dinspre mal
Si vestesc de stincile din larg"

Stancile din larg ? Toate obstacolele care misuna ascunse de valurile spumegande ale marii gata ne strapunga spre a ne cufunda spre unul din infinitele abise din adancuri, unde ne asteapta, nimeni altcineva decat regretul.

Pasarile cantatoare ce vin dinspre mal ? Ratiunea, instictele si sentimentele, ele ne pot salva, ne pot ghida prin marea anevoiasa spre noi culmi insorite, orizonturi de claritati nemaintalnite si in final ne vor ajuta sa ne gasim centrul pamantesc... echilibrul perfect.

"Lumea-i obosita
Putere nu mai are
Corabia s-o prinda
Sa o arunce-n mare"

Daca ramanem pe uscatul indigen si nu pornim in marea larga, uitam de existenta ei, si probabil nu vom ajunge la antipodul magnific de la capatul calatoriei, iar orice pietricica de pe cararea nostra terestra sa va transforma in abisuri in abisuri...

"...vibreaza pe aceeasi nota a inimii"

2008-07-12T06:20:00.000-07:00

"...cand totul pare fad"

"Cold hearted orb that rules the night
Removes the colours from our sight
Red is gray and yellow, white
But we decide which is right
And which is an illusion

Pinprick holes in a colourless sky
Let insipid figures of light pass by
The mighty light of ten thousand suns
Challenges infinity and is soon gone
Night time, to some a brief interlude
To others the fear of solitude

..."

by Graeme Edge

"...music fills my mind"

2008-07-07T01:17:00.000-07:00

"...this made my day"

"...be inspired"

2008-06-30T13:14:00.000-07:00

"...despre muzica"

A fost nevoie de doi, poate chiar trei ani, nu-mi mai amintesc exact cand am inceput cautarile... cautarile pentru ce ? Pentru un plug-in care sa suporte extensii VST direct in Foobar , in sfarsit cineva a reusit sa-l scrie. Astfel, pot folosi extensii vst cum ar fi superbul Tube, ce simuleaza efectul creat de un preamplificator pe tuburi direct din player, superb...

Reteta: se cauta un album Mfsl, se incarca Tube, volumul se urca la un nivel incat sa acopere tot golul camerei, insa fara a deranja, o liniste completa in jur, lumina stearsa, o canapea si pofta de relaxare... apoi imaginatia si creativitatea vor zburda aleator spre noi culmi sinergice ale propriei sclipiri, aparent geniale insa cu adevarat evocatoare... da.... Albumul: Louis Armstrong & Duke Ellington - The Great Reunion.

Mersi de imagine Alex, evoca perfect starea pe care am vrut s-o exprim in cuvinte, desi futilitea incercarii este evidenta...

"...despre tot"

2008-06-22T04:24:00.000-07:00

"...placut impresionat"

M-am uitat azi pe o revista de IT ( CPU Magazine, pentru posteritate ) si cum de obicei dupa vreo cinci, zece minute de privit poze si titluri si din cand incat citit cateva cuvinte, complet aleator din articole, ma plictisesc, am dat direct la penultima pagina, la recomandari de muzica si am gasit ceva superb:

Nine Inch Nails - The Slip

Este ultimul lor album. Aparent Trent Raznor este pe culmile creativitatii, pentru ca nu de mult a scos Ghosts I-IV, 4CD-uri de muzica cu tente ambiante insa cu elementul NIN in compozitie. The Slip desi continua, sau mai bine zis se simte in el directia din Ghosts, este un album clasic NIN... ( acum sunt la prima auditie cap-coada a lui )

Partea cu adevarat surprinzatoare este faptul ca poate fi descarcat free si este sub licenta creative commons ( aste inseamna ca poate fi remixat si folosit in proiecte comerciale ), este oferit in toate formatele posibile: de la arhaicul Mp3 pana la formatul meu preferat loseless ( fara pierderi de calitate ) Flac, si cireasa de pe tort: wav 24bits/96Khz.... superb, de abia astept sa-mi refac Tascam-urile...

Link de descarcare:
http://dl.nin.com/theslip/signup

"...preauditie"

2008-06-08T01:25:00.001-07:00

"...lipsit de substanta"

ps: acesta va fi un nou "topic", pe langa "...this made my day", despre ce este vorba, va puteti da singuri seama...

2008-06-02T12:42:00.000-07:00

"...despre jazz"

Retata perfecta ? Un pic de Coltrane, niste Miles Davis si Louis Armstrong si o picatura de Nina Simone... Optional un pahar de whisky, dar neaparat o canapea relaxanta, lumina slaba si poate un iz de melancolie. Rezultatul: descatusarea completa a simturilor, totul se revarsa in propriul suflet, dandu-i un parfum majestic de atemporal si universalitate...

Apoi pentru o trezire ezoterica treptata din propria transa: niste sunete estice... Yusef Lateef si, intr-un final complet previzibil: Vlatko Stefanovski & Miroslav Tadic cu eternul Krushevo....

"...m-am trezit"

2008-05-25T09:43:00.000-07:00

"...tastes soo gooood... Coookieee "

"...he made my day"

2008-05-22T11:16:00.000-07:00

"...cand aparentele cad"

Uneori, in zidul gros si impertubabil al aparentelor care ne inconjoara, poti zari o fisura, pe cat de mica pe atat de evocatoare, apoi, pentru cateva momente totul capata o claritate stridenta. In acele momente, multe directii se pot schimba, insasi conglomeratul de perceptii ce ne domina constiinta se poate sfarama, rezultand un colaps de presupozitii avand ca efect o deplasare cu cateva secunde a totului...

...totul devine nimic si el noul tot"

2008-05-16T16:47:00.000-07:00

"...cand totul se intampla prea tarziu"

Cand totul se intampla prea tarziu, in inepuizabila si inexpandabila trecere a timpului, parca pur si simplu nu mai conteaza, ramai blocat si totusi liber in propria dezolanta si euforica placere ultima, a clipei. Si desi ai impresia ca poate ceva s-a pierdut, ca o ruptura sublima din propria fiinta, totusi, esenta tot acolo este, ceva mai fada, mai ascunsa, ca o himera lipsita de aripi, ea bantuie prin tenebrele sufletului spre o insurgenta in real...

Si totusi, ce lagatura are tarziul cu prezentul, nu este tarziul nimic altceva decat un prezent alterat, lipsit de utopia prezentului ideal ? Ce sens are un ideal, daca nu acela de a rasfata viata, dandu-i un scop, fie el cat de mic sau cat de monstruos, pentru fiecare din noi, un ideal preia proportii uriase in raport cu lumea noastra...

Perceptiile lumii conglomerate, creeaza lumea, caci fare ele, lumea nu ar fi decat un rece fizic, lipsit de nuanta. Si totusi, uneori ea da dovada de omogenitate, de continuitate, de real... Ma intreb cum ar arata lumea pintr-o singura perceptie, un mod unic, universal de a vedea lucrurile... probabil nu prea interesant, ci mai degraba rece... un pseudocitat: "stiintele progreseaza, sufletele se misca... este o placere sa traiesti."

Dinamica sufletului ? Sau dinamica ratiunii ? Intr-o lume a aparentelor, perceptia este ca o aparenta inamovibila, poti sa o adjustezi, sa o schimbi radical, sa te prefaci ca se confunda in real, insa in final este a ta si a ta va ramane, trebuie doar sa lasi lumea sa o absoarba cu sau fara tine...

"...Pe propriile ruine am ajuns sa stim cine suntem.

Astfel pentru ceea ce vom deveni avem sa construim totul..." Emil Cioran

2008-02-27T09:43:00.000-08:00

"hehe..."

"...he made my day"

2008-02-26T10:10:00.000-08:00

"...revenind la ea"

Cand totul pare fad si lipsit de substanta ce fac ? Deschid frumos foobar si apoi dau play la ultimul album care m-a facut sa ridic o spranceana, atat in sens de ceva nou cat si de apreciere, cat se poate de subiectiva...

In ultima luna am trecut prin ceva Alternative (KT Tunstall), Indie (Morcheeba) apoi am revenit la rock-ul progresiv (Red Circuit, Neal Morse, Ayreon, nelipsitul Tool, Canvas Solaris - o descoperire de nota 10 - influente KG, jazz, metal toate intr-un pachet tepos) apoi am avansat in zona heavy cu Blue Oyster Club, care, ma rog, sunt ok, in sensul de ascultabili, cu versuri pe cat de comice pe atat de "brainless", totusi imi place numele lor, heavy rock with humour.
Legatura dintre ele am facut-o cu ceva fusion, mai exact jazz-rock, Jazz is Dead (Cobham, Herring si Lavitz) si putin jazz pur sub forma unui album de la ECM cu Dave Holland - Gateway si Peter Mueller cu The Flow, cam funky dar not bad. Si cum ziceam de jazz "pur", am dat si peste o compilatie care chiar asa se numeste (Pure Jazz), 3 cd-uri de jazz classic, superb.

Revenind la prog-rock, am pus mana pe Phoenix "Cei Ce Ne-Au Dat Nume", remaster, suna chiar binisor si nimic nu se compara cu variantele originale a track-urilor Nunta si Negru Voda de pe acest album.

Aproape am ajuns la timpul prezent, o noua descoperire Buckethead (thx khron), in mod ciudat, nu dadusem de el pana acum, pe scurt: "his psychotronic, demonic edge is very, very far removed from the clichés of classical metal and rock...". "Decoding The Tomb Of Bansheebot" de anul trecut suna genial si este unul din acele albume intrumentale pe care le pot asculta de la cap coada de n-ori, spre deosebire de un album Steve Vai sau, hmm, Al DI Meola, care pur si simplu nu se merita sa le asculti in intregime, sau eu nu pot face asta, sunt plictisitoare.

Pearl Jam, I am Mine:

"I know I was born and I know that I'll die

The in between is mine

I am mine"

"...tot timpul"

2008-02-15T05:53:00.000-08:00

"...afara ninge"

Nu stiu de ce, dar ninsoarea de azi m-a facut sa scriu ceva, orice. Parca timpul s-ar fi dat inapoi, acum cateva luni cand totul avea o oarecare claritate aparte. Desi nu sunt fan al clieseurilor, e ceva legat de ninsoarea asta, concluzia imediata ar fi ca imi plac iernile friguroase...
Evident, ninsoarea a fost doar un pretext, pentru ce ? Pentru a mai posta ceva pe blog. Suntem in 2008, timpul a trecut ca de obicei, mai incet, mai condensat, mai lacunar si m-a adus in momentul curent, care doar ce a trecut si care nu o sa-l pot pastra niciodata. Oricum ce-am invatat, ar fi ca nu are rost sa te lupti, sau sa te preocupe prea mult trecerea timpului, el tot trece fie ca vrei sau nu, cum trece, depinde de starea ta de spirit, iarasi o concluzie imediata: daca iti poti controla starea de spirit poti controla si modalitatea, sau mai bine zis, granularitatea timpului. Cum poti face asta ? A trece de buna voie, sau constient prin viata spre deosebire de a te lasa purtat de ea. Cred ca intr-un fel sau altul majoritatea ne lasam purtati prin viata, nu ma refer la destin vs hazard ci la o anumita stare, care iti da impresia ca esti in control ca tot ceea ce sa intampla este o extensie directa a ideilor tale, nu in sensul de centrism, imi vine greu sa explic ceea ce vreau sa spun, pentru ca vorbesc de ceva care nu cred ca am simiti pana acum... In cele mai multe cazuri, ma adjustez sau sincronizez cu evenimentele care apar si de cele mai multe ori deciziile pe care le iau am impresia ca le fac fara a lua in calcul toate variabilele.
Revenind la ideea de trecere constienta prin viata, in mare ar presupune ca ai un set de obiective, un anumit grad de incredere in tine si o buna cunoastere a propriilor capabilitati, astfel poate hazardul ar transcende in destin. Acum cred ca pot sa-i inteleg pe cei care cred in destin. Evident, poate fi o idee complet eronata, dar suna interesant, temporar...

"...si totul revine"

2007-10-09T12:28:00.000-07:00

"ascensiunea spre nimic..."

De ce nu puteam trai in acelas realm inamovibil tot restul vietii ? De ce trebuie sa vedem din cand in cand, dincolo de cortina un alt spectacol grandios in plina desfasurare, din care vrem sa facem si noi parte ? Sa presupunem ca ne sta in natura sa evoluam, sa cautam intotdeauna noul, in vechiul inconjurator, sa privim totul din perspective infinitezimal deplasate si pentru ce ? Pentru a atinge nimicul absolut ? Nu... pentru acea frumoasa perspectiva de final.

Fines finium... apasa limitele si observa cum devin maleabile... poate nimicul deveni maleabil ? Nimicul in acceptiunea de final, fie el fizic sau spiritual, eu unul cred ca este maleabil. Nu cred in lucruri predefinite, batute in cuie, destin.... tind sa cred in hazard, in liberul arbitru; drumul initiatic il controlam intr-o anumita masura noi si hazardul, probabil ca raportul dintre cele doua este sectio divina .... 1.6180339887...

Iarasi am pierdut firul gandurilor..ideilor, se pare ca de fiecare data cand incerc sa postez ceva nou ma opresc la aceeasi problema, pana nu ii voi gasii un raspuns pe care sa-l pot lua in considerare nu cred ca o sa pot trece la alt subiect.

"...coborarea spre tot"

2007-09-16T10:36:00.000-07:00

"in essentia"

Scris, nu am mai scris/postat pe blog de ceva timp, nu pentru ca nu as fi avut ce, de fapt... da nu prea am avut ce din moment ce eram ocupat cu activitati redundante ( work ); redundante in sensul de repetitie a acelorasi mici si multe obiceiuri in fiecare zi, saptamana...luna....
Da, recunosc nu ma omor dupa lucruri repetitive, dar se pare ca sunt imposibil de evitat in lumea de azi ( cel putin momentan ). Insa lasand la o parte, repetivitatea caracteristica si lipsita de substanta, pe parcurs am mai invatat cate ceva, am incercat sa nu ma plafonez realizand acelas lucru la fel de fiecare data; incerc sa ridic bara in orice as face, pana la urma viata este o evolutie continua...sau poate o involutie continua spre stadiul "du fin", caderea in abisul necrutator/sublim al neantului;

Dintr-o discutie pe tema asta ajunsesem la "viata este o ascensiune spre neant" insa cu cat urcam mai sus, cu atat privelistea o sa fie mai frumoasa in finalul absolut.... imi reamintesc acum de asta, suna chiar frumos, si nu ma refer aici la ideea "carpe diem" desi poate este o "traieste clipa" ceva mai rafinata, insa nu... nu este, nu are legatura, ideea ar fi ca finalul va fi cu atat mai grandios cu cat vei realiza mai multe... Sincer nici nu stiu de ce am abordat subiectul acesta acum... odd

Acum ascult "Heart of the Sunrise" ultima melodie de pe albumul Yes, Fragile. Partea cu adevarat interesanta este ca albumul il am loseless in varianta MFSL, nu o sa intru in detalii tehnice pentru ca nu le mai vad relevanta, insa o sa intru in detaliile sunetului... care este pur si simplu superb, fiecare nota se aude perfect, fiecare intrument este pozitionabil in spatiu si complet izolabil...vocea este clara, nuantata... intr-adevar un cd audiofil in adevaratul sens al cuvantului...

In esenta, totul s-a schimbat si odata cu totul si eu mi-am inclinat axul putin, atat de putin incat inca ma regasesc in eu-ul de ieri si in cum eu-ul de ieri se regasea in eu-ul de alaltaieri si tot asa, pot spune ca eu-ul de azi este un eu diluat dintr-unul indivizbil, omogen... trecut, pierdut in eclipsa timpului continuu....

"We are all in the gutter, but some of us are looking at the stars." Oscar Wilde

2007-08-24T13:43:00.000-07:00

"Faţă de totul morţii, nimicul vieţii este o imensitate." E. Cioran

In esenta noastra cea mai pura, oare ce suntem ? Care este natura noastra intrinseca... ce caracteristici esentiale fac ca eu sa fiu eu ? Cum pot spune ca eul prezent este echivalent cu eul de acum doua secunde ? Cum poti reduce viata la inefabilitatea incetarii functiilor vitale, sau cum o poti pune in relatie ?

O scurta raportare la eternitate face ca viata sa para nici macar o fractiune dintr-o alta fractiune si totusi acestea sunt doar cuvinte carora nu le pot da dreptate... desi inca nu cred ca pot folosi termenul "viata" corect la momentul prezent... totul va ramane la stadiul unui sir lung de intrebari pe care poate intr-o buna zi le voi putea da un raspuns.... poate, daca nu, macar voi fi incercat sa le raspund.

In ultimul timp, doua forte majore intra in conflict, de fapt, eu intru in conflict cu mine, sau doua concepte complet opuse se transpun in realitatea imediata alternant, independente, desi contradictorii.... cred ca este vorba despre perspective, una noua incearca sa se suprapuna peste cea veche, sa restranga efectele celei vechi asupra actiunilor mele... Drumul este acelasi doar ca privelistea s-a schimbat.

Da... iar este fix 12 noaptea... voi termina cu inca un excerpte (continui "trendul" spre optimism, desi nu stiu cat de mult va mai dura... ) :

"We're dreaming in the age of answers

We're breathing in eternity

While the future flows and dances

As far as the mind can see"

Spock's Beard / Modern Progressive / Dreaming In The Age Of Answers

2007-08-10T13:23:00.000-07:00

Simt cum lumea vibreaza prin mine, simt cum totul parca a capatat sensul absolut pe care il cautam si desi, in mod flagrant, este o iluzie, o aparenta, momentul este atat de inaltator incat realitatea imediata pare atat de fada incat se poate zari prin ea o alta realitate si anume irealitatea; aparentele pe care le cream, pe care le traim, desi in final, realitatea absoluta ne guverneaza viata, astfel aparentele sunt poate tot ce avem sau sunt tot ceea ce ne tine in viata si ne impiedica spre a vedea prin atat de finele draperii ale complexului numit viata ?

Lasand la o parte "framantarile" existentei si revenind la realitatea imediata, cum imi place sa o numesc, sa vedem ce s-a mai intamplat in ultima perioada. In mod evident timpul, sau mai exact expansiunea sa, si-a lasat amprenta asupra mea, nu, nu cred ca a trecut prea repede, poate prea incet, sau poate exact cum trebuia, ideea este ca ceva a trecut, ceva s-a stins, s-a transformat intr-o cenusa neagra din care momentan nu va renaste nimic... Cred ca trecutul il pot vedea, nu ca pe un obiect masiv legat cu un lant de mine, ci, intr-un mod pozitiv, ca un cufar plin cu cenusa din care in orice noua zi ceva ar putea renaste.

Mediocritate, acesta este un cuvant, poate o stare de spirit, care-mi bantuie fiinta, se pare ca aproape tot ce fac este caracterizat de ea, am realizat asta recent, pacat ca nu mai devreme, mediocritatea, nemesis-ul meu; vointa ar fi spada mea... insa este cam ruginita, este atat de ruginita incat probabil nu ar putea sfarteca nici macar o foaie de hartie... scutul, ratiunea, devine din ce in ce mai slab daca nu o exersez.

Trei paragrafe, trei idei, fara legaturi evidente, ganduri discontinue, totul devine din ce in ce mai fragmentat, poate iminenta gandire ecleptica ma va duce la niste concluzii interesante si poate si valide.

Patru paragrafe: "Spre culmile insetate de verdeata, nepasarea este doar un fir de iarba"

2007-07-21T11:28:00.000-07:00

"Melancolia ? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir." E. Cioran

Spre final, sper ca ma indrept spre un final, poate calea care mi-am ales-o nu este chiar cea mai potrivita si nicidecum cea mai simpla, insa voi avea rabdare, inca mai am rabdare.
Ziua in care suntem azi ? Iarasi am pierdut cursul timpului, tind sa tot fac greseala aceasta din cand in cand, mici perioade incapsulate intr-o indiferenta indreptata inconstient spre curgerea lui. Aleatoriu in aceasta expresivitate dezolanta a succesiunii, am realizat totusi ceva, am mai crescut putin, unele lucruri au inceput sa capete transparenta, cel putin in ale lor limite tangibile de catre mine.

Acum ascult "Rush - Something for nothin" de pe albumul din '76 - "2112", un excerpte din ea :

"Waiting for the winds of change

To sweep the clouds away

(...)

You don't get something for nothing

You don't get freedom for free

You won't get wise

With the sleep still in your eyes

No matter what your dreams might be

(...)

In your head is the answer

Let it guide you along

Let your heart be the anchor

And the beat of your own song"

In ultimele posturi tot vorbesc despre acea ruptura viscerala pe care tot o astept, cred ca ar trebui sa incep sa fac ceva pentru a-i inlesni venirea, ciudat este ca desi sunt perfect constient de acest lucru, si nu din momentul prezent ci poate dintotdeauna deoarece este un adevar evident, esential, ma tot eschivez sa-l pun in aplicare, de ce ? imi scapa acum acest raspuns...

Versurile de mai sus vorbesc de la sine, pot spune cu usurinta ca 2112 este unul din cele mai complexe si edificatorii albume care le-am ascultat vreodata, pentru asta iubesc muzica, uneori te trezeste la o realitate imediata, alteori te invaluie intr-o reverie irezistibila. Aceasta dualitate este poate insusi esenta ei.

"Cine iubeşte cu adevărat muzica nu caută în ea un adăpost, ci un nobil dezastru." E. Cioran

...un nobil dezastru in care iti poti revarsa intreaga constiinta, suna inspaimantator de magnific... inhaland aceste cuvinte totul devine clar, pacat ca claritatea este efemera pentru mine...

2007-07-16T09:05:00.000-07:00

"Too much too say, too little to write"

This one is going to be in plain English, why may you ask ? Well, sometimes, just sometimes, this language expresses, in a slighty better way, what I actually want to say. But, what do i want to write/say/think/understand ? Well, i dont think I can... my mind keeps everything locked in a deep fortified, unreacheable dark space, where my most pure of feelings are scatered, hectically trying to escape the outside world , yet pathetically failing into a towering monolith of pure numbness...

intermission:

"Without knowledge, life is not more than the shadow of death." - Moliere

end of intermission:

In other words, i'm still on the path for that visceral, abyssal rapture to completely reboot my innerself, my point of no return, cant wait to reach it, and now, it appears closer than ever, still, it might be only an ilussion....

point of no return ... i shall cross my Rubicon

2007-07-13T12:46:00.000-07:00

caut un citat pentru acest post...

"...lumina mi se pare tot mai străină şi mai departe; o privesc — şi mă cutremur. Ce să caut prin ea cînd noaptea‑i o auroră de gînduri ? "

...mda, în seara aceasta sunt complet lipsit de gânduri continue.

2007-07-01T13:24:00.000-07:00

Acesta va fi un post scurt. In 5 minute am decis sa ma culc, pana acum am ascultat o noua descoperire "progresiva", Asia. Nu, nu sunt fetele acelea care apareau des pe la tv acum mult timp, ci o trupa prog-rock, britanica cred, oricum ce stiu in mare despre ei, este ca s-au format ca un supergrup prog, avand oameni din Yes, Emerson Lake & Palmer, King Crmison, Uriah Heep...si inca multi altii, impresionant. Inca nu am ajuns sa ascult in detaliu Yes si Genesis, insa Asia sunt clar un pas catre ei.
Daca ar fi sa fac un spectru al tuturor subgenurilor din progresiv-rock, dupa, hmm, ceva de genul un "darkness ratio" de la 1-10, cu 1 ~ "death metal like" si 10 ~ rock complet pozitiv si inaltator, probabil ca la baza abisului s-ar afla cei de la Opeth iar la inceputul sau...cei din Genesis si Yes. Asia, probabil ar lua un 9. Dap, cam asa ar sta lucrurile, intr-o clasificare complet brutala si sintetica, una din infinitele perspective din care se poate privii.

Am dat peste un termen funny pe net: Proghead. So i guess im a proghead eh ? :P

2007-06-19T12:47:00.000-07:00

"...iau o hotarare in picioare; ma intind -- si o anulez..." Emil Cioran

Revenind putin la subiectul de pe care este oarecum centrat tot acest blog, muzica. Am observat ceva interesant astazi, am ajuns sa ascult lucruri atat de "ciudate" pentru cei din jur, ma refer aici in special la familie. Ceva imi spune ca nu prea ar suporta mai mult de 30min in aceeasi camera cu mine si cu muzica pe care o ascult.
Cred ca atunci cand am ascultat "Discipline" de la King Crimson, acum un an cred, a insemnat momentul "schismatic" in ceea ce ascultam. KC au un sound, atat de ciudat, disonant si complex incat la primele auditi, este destul de greu sa-ti placa ceea ce auzi, nu in sensul ca suna rau, ci trebuie sa te obijnuiesti putin cu ceea ce auzi, pentru ca totul sa aiba sens, muzical vorbind, adica sa le asimilezi stilul, dupa ce faci asta, dupa ce macar asculti un album de la cap la coada, muzica isi revarsa frumusetea de o complexitate imanenta geniala...
Dupa KG, au urmat, nu neaparat in ordine cronologica, Rush, albumele solo ale lui Robert Fripp, Derek Sherinian, Liquid Tension Experiment, Spock's Beard, Isis, Genesis, Threshold, Porcupine Tree, Van Der Graaf Generator, Mars Volta, Echolyn... si multi altii. Ah, si sa nu uit de albumul Rush - 2112, genial, album care ar trebui sa apara la definitia progrsivului.
Lansand la o parte formatiile si revenind la muzica, ma intreb care o sa fie urmatorul album sau ceva asemanator care va produce o noua ruptura de genuri, si in ce directie va fi aceasta, jazz, clasica... ? Oricum cred ca sistemul meu audio si-a cam atins limitele in ceea ce priveste fidelitatea de care da dovada, un upgrade este absolut necesar.

Citatul din titlu, mi se pare comic, ideea de hotarare, complet ruinata de Cioran...

2007-06-18T11:32:00.000-07:00

"lumea mea s-a daramat, pentru a mia oară...."

"...totul pare pierdut, din ce în ce mai fisurat"

"coloanele s-au prabuşit, nisipul din aer este sfâşietor..."

"...încă o perspectivă naruită de un nou adevăr"

"sfărîmat în revif sunt..."

~ novus initium ~

2007-05-18T12:27:00.000-07:00

"Trezeste-te! si miroase cenusa."

Nu-mi amintesc exact de unde este acest citat, sau daca este un citat, insa este una din frazele acelea pe care le rememorez constant, un fel de laitmotiv, o voce care se aude in surdina, fara definitie vocala, un ecou sublim si plin de substanta.... care mai are putin si atinge marimea monolitica al unui ideal...
O idee care in ultimii ani, se rastrange din ce in ce mai mult, desi mici raze pe cat de angelice pe atat de chinuitoare, se intrevad in negura... insa imi dau speranta. Speranta ca intr-o zi, ma voi trezi, si un fior salbatic pe care nu l-am mai simtit niciodata imi va urca sira spinarii propagandu-se visceral in mine... atunci voi stii: ceva s-a schimbat: ruptura abisala pe care o asteptam a avut loc, golul din mine va fi plinul unui abis, sfarsitul unui vechi inceput, inceputul unui nou sfarsit...
Ma voi trezi si voi mirosi cenusa focurilor mistuitoare care s-au stins in sfarsit in mine... o noua proiectie debordanta a propriei realitati se va scufunda in ceea ce vad, ceea se simt, ceea ce aud, lumea va imbraca alte haine pentru mine...
Nu vreau sa o ridic la rang de ideal, nu este in puterea mea a o transforma in ideal, numai timpul poate face asta, vreau sa o ridic la nivelul de tangibil, de veridic... trebuie sa-l pot atinge...

2007-04-21T13:24:00.000-07:00

"Welcome to my world"

Devine un obicei, iarasi este aproape 12 noaptea, si eu sunt in fata monitorului, inconjurat de nimic altceva decat o lumina prea slaba, galbuie si obositoare, iar in rest, intunecimea se revarsa in spatele meu, umpland camera de un vid amenintator.
In postul acesta, am decis ca voi vorbi putin despre muzica, mai exact despre o formatie progrock: Tool, insa nu am de gand a incepe ai ridica in slavi, nu acum, de fapt nici macar nu o sa vorbesc despre membrii componenti, influente si tot ceea ce se poate vorbi in general despre o trupa. Insa, despre ce voi vorbi ? Despre intensitatea influentei lor si, in general, la ce nivele poti ajunge a reverbera cu muzica pe care o asculti.
Au fost primii care au reusit sa atinga acea coarda sensibila pe care o avem toti si care din cand in cand este usor miscata determinand o reactie de placere imateriala pe care rareori o simtim. Problema apare atunci cand o atingem de mai multe ori, prin acelas impuls extern astfel efectele devin din ce in ce mai fade si incomparabile cu cele initiale. La primele auditii, efectul a fost, hmm, o sincronizare aparent perfecta cu starea mea de spirit, o reintruziune monolitica, pe cat de brutala pe atat de sincera in propria constiinta ale carei urmari si astazi le mai resimt... este 12 si trei minute... timpul sa ma opresc...

...to be continued

2007-04-13T13:44:00.000-07:00

"Late night post"

Este aproape ora 12, hotarul dintre ziua de azi si cea de maine va fi atins in curand. Dar depasind momentul cu scurgerea inevitabila, inamovibila, hectica sau hoatica a timpului spre culmile infinite ale propriei inexistente, , sa revin la lucruri care tin de ultima perioada.
Vacanta de Pasti se termina peste 2 zile, cursurile incep in curand si se vor termina si mai in curand. De abia nu astept sa vina vara, nu... , nu pentru ca nu-mi plac vacantele, ci pentru ca o sa treaca totul prea repede, orice as face ca sa previn asta, si o ma trezesc peste cateva luni, ca iarasi timpul ma luat pe nepregatite si nu mi-am atins toate "obiectivele" pe care nici macar nu mi le reamintesc, incerc sa fac asta acum.... Hmm....
S-a facut ora 00.00, da, nu mi-am reamintit obiectivele, si nici nu mai vreau sa fac asta, poate ar fi mai bine sa le uit, asta daca le-am avut, daca nu atunci nu am pierdut nimic iar daca da atunci ce voi pierde voi afla intr-un tarziu apropiat.

Se pare ca de la un timp posturile mele au cam luat-o razna efectiv, nu prea mai imi vine sa scriu despre IT & Co. , mi se pare plictisitor, plat si lipsit de importanta si da, a-ti ghicit, iarasi blogul va lua o noua directie, una spre realmurile nemarginite ale propriei interpretari a vietii si a timpului in general, pentru ca asta imi ocupa momentele de singuratate pe care le am uneori, probabil ca este doar o perioada caracterizata de o stare ciudata, trecatoare, sau poate nu, dar faptul ca imi pot exprima gandurile aici, ca le pot disocia de o realitate intr-o alta, virtuala, are efecte interesante...

Pt. postul urmator:

2007-03-30T13:53:00.000-07:00

Am sa vorbesc despre un subiect un pic cam "clichee" : timpul.

In ultimele saptamani sunt atat de incetosate si difuze incat nu-mi amintesc nimic insemnat din ele, pur si simplu timpul a zburat, este una din perioadele acelea din viata care trece fara sa-ti lase nimic, void, nada, rien asta simt eu acum. Nu este ceva deloc placut sa realizezi ca o mica parte din viata ta s-a pierdut in neant, a trecut pe langa tine sau mai bine zis a trecut prin trasparenta ta si s-a pierdut definitiv in propria indiferenta. Partea interesanta este ca, din moment ce timpul s-a comprimat intr-un program zilnic mai mult sau mai putin asemanator unde o activitate poate descrie mai multe zile sau poate chiar saptamani, evenimentele regretabile din acea perioada sunt pierdute, complet mascate de plictisitoarea rutina pe care mintea nu o retine...

2007-01-26T12:54:00.000-08:00

Prins... prins in impropria inertie dezolanta a bolii... decimat de nenumarati purtatori ai aceluiasi scop suprem... totul pare fad, atat de fad incat as putea sa jur ca lumea este in nuante de gri... totusi presentimentul unui nou inceput imi da speranta...

Dap, am racit (gripa poate ?) si nu, nu ma simt chiar asa de rau, oricum nici nu placut. Inca sunt in examene & co. In rest hmm, ascult probabil unul din albumele mele preferate: Vlatko Stefanovski & Miroslav Tadic "Krushevo". (thx. bogdan ca mi l-ai recomandat)
Vlatko. S este un chitarist jazz-fusion din Macedonia, albumul este o fresca a muzicii macedone. Ceea ce ii confera albumului, corp si substanta (pe langa melodiile superbe) este sunetul ambiant si ecoul sublim generat de faptul ca inregistrarea s-a facut in Monumentul Macedon din orasul Krushevo.

2007-01-16T11:49:00.000-08:00

"in the rush of exams"
"its only the bloody beginning..."
(un)staring Me as Me....

Dap, ascult Eliane Elias, deci ma relaxez... Oricum, am facut un lucru interesant azi, mi-am repozitionat subwooferul de la sistemul audio (AL.Mx5021): l-am mutat sub masa de lucru, acum aflandu-se exact la mijlocul distantei dintre sateliti (dist. sat. 0.75m orizontal, dist. sub. vertical centru sat. 40-50cm).
"Feedback" ? , sunetul pare mult mai "inchegat", bassul este ceva mai detaliat, mai profund, ceva mai dinamic insa nu la fel de puternic in melodii cu bass sintetizat (pe care oricum nu prea le ascult). Imi place... problema, este ca pozitia subului este oarecum nu prea "ergonomica"....

In alta ordine de idei, hmm, nu s-a mai intamplat nimic interesant, vreau sa scap de sesiune !!! i cant take it anymore !!! aaa .... ok, that was lame. Si dap, se pare ca sunt intr-o dispozitie buna, no more pseudofilosofii azi.

Just this: "Man . . . always remains attached to the past: however far and fast he runs, the chain runs with him." - Nietzsche

PS: albumul din poza o sa-l descriu intr-un post viitor...